CIC-ul colegului de birou, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Noua organigramă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi politica de selectare a cadrelor se pare că avantajează pe nepoţi, veri, socrii, cuscrii, prieteni, vecini şi numai pe cei care îşi văd de treabă nu.

După ultima testare psihoaptitudinală (care a avut şi aceea se pare unele probleme, dar vom discuta asta mai târziu) şi după publicarea noii organigrame, mulţi dintre drumarii de la CNADNR dar şi din DRDP-uri din ţară s-au văzut împinşi cu forţa din sistem sistem pentru că „nu s-au dat cu şefu”. „Asta se întâmplă acum. Sunt executaţi cei care sunt ghimpi în coastă. Lupta după ciolan”, a explicat un drumar din DRDP Bucureşti, care a mai adăugat că deşi public CNADNR şi Ministerul Transporturilor au anunţat încă de anul trecut că nu se mai fac angajări, în ultimele cinci luni, în CNADNR central şi DRDP-uri din ţară s-au angajat aproape 100 de oameni. „Asta în condiţiile în care până şi premierul a spus că posturile la instituţiile publice sunt blocate. Păi ce faci, dai afară oameni cu experienţă, şi pui în locul lor nişte tinerei fără experienţă? Care este logica?”, s-a întrebat drumarul.

Pe de altă parte angajaţii din CNADNR Central au o cu totul altă viziune asupra problemei. „Sunt de acord să se facă curăţenie în Companie şi să fie lichelele date afară, dar concedierile şi listele cu cei care se doreşte a fi eliminaţi să se facă pe criterii profesionale, nu pe ochi frumoşi”, a mai spus angajatul.

Drumari din CNADNR au explicat că multe multe persoane cu state vechi au fost ameninţate cu demiterea şi au fost informaţi că vor fi mutaţi pe CIC-ul colegilor din birou. Este şi cazul lui C.P. care săptămâna trecută a primit o informare prin care i se aducea la cunoştinţă că a fost mutat pe postul unui coleg care este în Concediu de Creştere Copil. „Au înşirat acolo tot felul de prevederi din Codul Muncii care fac referire la probleme financiare, la motivele care duc la o eventuală concediere sau reducere de număr de posturi. Păi dacă sunt probleme financiare şi s-a decis să se reducă din posturi cum s-au făcut angajări?”, s-a întrebat drumarul. „Eu nu am nicio problemă să mă mut pe CIC-ul unui coleg de serviciu, dar nu înţeleg motivele în condiţiile în care numărul de posturi de la noi din birou a rămas acelaşi. Sau poate am o problemă pentru că am avut o istorie zbuciumată cu noua conducere a CNADNR. Eu o să fiu mutat pe locul colegului care poate într-o săptămâna după mutarea mea se întoarce la muncă. Eu ce fac? Rămân fără loc de muncă? Rămân. Și pentru ce, ca să fie aduși acoliții și prietenii celor din partidul de la putere? Nu cred că asta e o măsură care să ajute la ridicarea ștachetei profesionale. Poate invers „, a mai spus angajatul din CNADNR.

 

Un răspuns to “CIC-ul colegului de birou, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

  1. muntean c Says:

    Buna ziua domnule Ciurcanu si multa sanatate.
    Citind articolul d-voastra , ma intreb ce relavanta au testarile psihoaptitudinale atita vreme cit exista persoane care nici macar nu le-au sustinut ? Si oricum , la DRDP Timisoara nici nu ni s-a comunicat daca rezultatul este apt sau inapt . Cel putin unora dintre noi . Adica celor care , in urma unor liste aberante , ne-am trezit cu decizii de concediere , care nici acum nu se stie pe ce criterii s-au facut. Testarea profesionala conform legii nu s-a facut , pt ca le era teama ca vor esua nemurile lor. As fi curioasa daca stiti in ce a constat testarea psihoaptitudinala ? Ce anume s-a dorit sa se demonstreze nu se stie . Decit ca s-au aruncat niste bani , si nu putini , ai Companiei pe apa simbetei. Acum , la DRDP Timisoara se incearca eliminarea unor titulari de posturi pt a face loc celor angajati de fostul director Malita. Si a facut angajari la greu. Probabil , numai asa poate sta d-nul Malita linistit in pensie!
    S-au facut chipurile evaluari de catre sefii de ture , dar nici unul dintre noi nu le-a vazut . Cum le-au facut sefii de tura ? Dupa cit de bine arata o domnisoara , sau dupa cum s-a ridicat dimineata din pat? Cum pot fi luate in considerare astfel de evaluari ? Nu mai exista nici macar o bruma de bun simt in regionala asta. Doar nu era ca d-nul LUCACI SORIN sa- si concedieze soacra! Sau prietenii socrului domiei sale , pe care Malita i-a angajat fara posturi. Toti se bat cu pumnul in piept ca pina e Tedi socrul si partenerul de afaceri al directorului nu-i da nimeni afara . Sint multe de spus si se vor spune , dar pina atunci noi si familiile noastre avem de suferit . Avem copii mici de crescut si nu vom accepta sa-si bata joc de noi niste parveniti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: