Cum să fii dat afară de la CNADNR? Eşti mutat pe postul colegului care e în Concediu de Îngrijire Copil de aproape un an

După ce concedierile colective din toamna trecută s-au dovedit a fi un eşec total din punct de vedere legislativ, conducerea Companiei de Autostrăzi a descoperit un nou mecanism de a-i înlătura pe angajaţii incomozi – modifică contractul colectiv de muncă şi îi obligă pe aceştia să ocupe posturile altor colegi care sunt în Concediu de Îngrijire Copil (CIC) pe o perioadă determinată.

„Este de fapt un mecanism foarte şiret de a ne scoate pe noi din sistem. Nu ne dau afară ca să nu beneficiem de salarii compensatorii, nu ne modifică fişa postului, dar ne obligă să acceptăm posturile care sunt libere pentru o perioada de timp pentru că, unii colegi se află în CIC. Sunt foarte mulţi oameni care sunt ghimpi în coasta unor hoţi care au primit astfel de – haideţi să le spunem oferte – şi care au refuzat să semneze aceste hârtii. Şi eu sunt în aceeaşi situaţie”, a explicat un angajat din CNADNR care a împlinit anul acesta 9 ani de activitate şi se vede acum dat afară, susţine el pe nedrept.

Acesta a adăugat că, prin astfel de decizii conducerea instituţiei vrea să se acopere de acte şi în felul acesta să motiveze în faţa unui eventual litigiu cu angajatul că i-a oferit o alternativă, dar acesta a refuzat-o. „Numai pe hoţie şi şpagă a ajuns să se lucreze în această instituţie. Mă uit în urmă şi văd ce oameni au plecat, profesionişti pentru că s-au săturat de cloaca asta, acesta este adevărul. Dau afară oameni care nu au avut nicio abatere în 15 ani de muncă şi-au făcut norma de amenzi, au dormit prin birouri nopţile şi făceau uneori şi munca altora şi angajează nişte lichele, care nu au niciun dram de experienţă”, a declarat angajatul.

Sute de angajaţi din CNADNR şi DRDP-uri din ţară au ajuns în această situaţie şi au refuzat să semneze hârtiile prin care se aducea la cunoştinţă că vor fi angajaţi pe perioadă determinată. „Aici e şmecheria, pentru că atunci când colegul care se află în CIC se va întoarce, normal că eu de exemplu tre să plec acasă. Sau mă duc în genunchi la director şi îl întreb – Da cum mine cum rămâne şefu? Păi cum să rămână, eşti liber –  Oare hoţii ăştia din conducere, care sug la atâtea ugere cât de proşti ne cred?”, s-a enervat un alt angajat dintr-un DRDP din ţară.

Mîine voi arăta un caz unde un drumar este mutat pe acelaşi post dar pe perioadă determinată, în acelaşi birou, pe CIC-ul unui coleg de serviciu, doar pentru că nu se află la inima unei înalte feţe din conducerea CNADNR.

2 Răspunsuri to “Cum să fii dat afară de la CNADNR? Eşti mutat pe postul colegului care e în Concediu de Îngrijire Copil de aproape un an”

  1. nicoleta Says:

    Este foarte adevarat.S-au angat peste 100 de persoane in ultimele luni, toti acestia raman, iar cei vechi pleaca. Experienta si profesionalismul nu mai conteaza. Vor doar oameni umili pe care sa-i poata conduce si care sa semneze contracte de sute de milioane de euro. Draghia ajutata de mintea diabolica a sefei de la personal a reusit sa desfiinteze persoane care pareau de neclintit. Intrebati-o pe Draghia cum s-a batut in 2007 cu Directorul General de atunci si pe Geanina cum a plecat de la fostul loc de munca, de la cultura. aparobabil de aici vor pleca amandoua, de manuta, la puscarie. Le urez succesuri.

  2. Incepe sa iasa adevarul la iveala. Ciobanovschi Silvia urmeaza sa fie arestata pentru luare de mita. Urmeaza Draghia si Costache. Ei de fapt sunt obisnuiti cu astfel de acuzatii. Dar au avut bani si relatii si au rezolvat. Trebuie sa plateasca pentru raul facut oamenilor din companie. La puscarie cu ei. Incompetentii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: