Radu Berceanu: Autostrada Transilvania nu este o prioritate pentru România

Fostul Ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, consideră că lucrările la Autostrada Transilvania nu sunt prioritare și acesta este motivul pentru care a fost nu a fost sprijinit acest proiect. „A fost o prostie şi este o prostie! Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru că am vorbit cu Uniunea Europeană noi România şi am spus: Noi vrem Culoarul IV şi după aceea nu am fost serioşi să ne ţinem de acest lucru”, a spus ministrul.

Invitat la o dezbatere a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare la Craiova, fostul ministru a mai adăugat că neseriozitatea cu care au fost tratate lucrările pe Coridorul IV au determinat lipsa sprijinului UE pentru Autostrada Brașov Borș. Acesta a explicat că traseul Câmpia Turzii – Gilău a fost finaliyat pentru că doar acolo lucrările erau mai avansate. „Era păcat să aruncăm pe geam toată munca aia şi banii cheltuiți. Dar nu e o prioritate. În domeniul autostrăzilor, Autostrada Transilvania este prioritatea doi. Dacă mergem până la Cluj, ne omoară pe străzi”, a încheiat Berceanu.

Declarațiile acestuia vin și pe fondul negocierilor cu americanii pentru abordarea urmatoarelor tronsoane de pe A3. Surse din Compania de Autostrăzi au explicat că în perioada imediat următoare Ministerul Transporturilor și CNADNR vor intra în noi negocieri cu americanii de la Bechtel.

Acum doi ani însă, pe vremea când încă era Ministrul Transporturilor, Radu berceanu privea cu alți ochi autostrada A3. Într-o vizită efectuată în ianuarie 2009 pe șantierul de la Gilău, Berceanu s-a declarat complet dezamăgit de ritmul în care avansează lucrările. „Vrem să ştim că până în 2012 vom avea gata, în mod sigur, porţiunea de la Cluj până la graniţă, la Borş. Sunt foarte supărat că, deşi până în prezent au fost cheltuiţi de către statul român peste 620 de milioane de euro pentru acest proiect, nu este practicabil nici măcar un kilometru din Autostrada Transilvania”, declara atunci ministrul. Suntem în anul 2011 și deja s-a cheltuit un miliard de euro, iar tronsonul 3C, care face legătura cu vama Borș este pustiu, lucrările sunt degradate și majoritatea din ele neprotejate.

Lucrările pentru culoarul IV bomba cu ceas din Ministerul Transporturilor și din CNADNR

Mai mult decât atât, aceleași surse din CNADNR au mai adăugat că deja există semne de întrebare privind finanțarea lucrărilor pentru culoarul IV și că săptămânile trecute acest zvon a pus pe jar oficialii din Transporturi. „Au fost nenumărate probleme privind licitațiile și acordarea unor lucrări pe ochi frumoși, iar oficialii UE nu au fost foarte încântați de ceea ce se întâmplă la noi în țară”, au spus surse avizate .

Deja pe holurile instituției au apărut zvonuri referitoare la pierderea finanțării UE pentru coridorul IV. Contactați telefonic oficialii Comisiei Europene al Departamentului Transport au explicat că nu au existat dezbateri între oficialii UE și oficiali români privind retragerea fondurilor.

Cu toate acestea mulți dintre constructorii străini dau semne de anxietate și primesc cu totul altfel de mesaje de peste granițe de la „firmele mama”. „Dacă România intră într-un scandal european privind lucrările pe coridorul IV și risca să piardă finanțarea, acest lucru ar putea fi fatal actualului Ministru al Transporturilor. Dar să sperăm că nu va fi cazul și pentru siguranța proiectelor nu vom rămâne fără bani”, a spus un oficial din CNADNR.

„Vrem să ştim că până în 2012 vom avea gata, în mod sigur, porţiunea de la Cluj până la graniţă, la Borş. Sunt foarte supărat că, deşi până în prezent au fost cheltuiţi de către statul român peste 620 de milioane de euro pentru acest proiect, nu este practicabil nici măcar un kilometru din Autostrada Transilvania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: