SURSE – Daniela Drăghia deschide robinetul la angajări

După doar câteva zile de la numirea în postul de conducere al Companiei de Autostrăzi, Daniel Drăghia se pare că a dat liber la angajări. Surse din companie au explicat că în ultimele zile la companie au fost angajate câteva zeci de persoane. „Ca să vă imaginaţi profesionalismul celor care au început acest demers, au fost oameni care au fost angajaţi începând cu ziua de sâmbătă. E posibil ca oamenii să fie atât de grăbiţi şi dornici de muncă, încât nu au mai aşteptat să vină ziua de luni. După câte ştiu au fost angajate aproape 60 de persoane”, au explicat surse din instituţie.

Politica de noi angajări ale noi conduceri vine însă în contradictoriu cu noua organigramă, care reduce numărul de posturi. „De fapt ce se face. Pe o uşă se dau afară şi se declară oficial că efectivul de personal este mult prea mare şi costurile pentru salarii sunt exagerate. Iar pe de altă parte se deschide uşa din dos şi sunt angajaţi oameni”, au spus surse avizate, care au mai adăugat că noile angajări ar putea avea legătură cu rezultatele la testele psihoaptitudinale care urmează să se susţină.

Angajările promovate de noul director Drăghia vin, se pare, să continuie lista angajărilor pornite de fostul director general Liviu Costache. Surse din CNADNR au susţinut că în mandatul lui Costache aproape 90 de oameni au fost angajaţi, deşi toate posturile erau închise, iar politica instituţiilor bugetare nu permiteau noi angajări.

„Nu s-a ţinut cont. Pur şi simplu s-au făcut angajări, iar oamenii au fost ascunşi prin sistem ca să nu fie descoperiţi la eventuale controale. Au fost mulţi noi angajaţi la CESTRIN de exemplu, unde, există oameni care deşi figurează pe un post, ei îşi desfăşoară munca în folosul unor directori din CNADNR central”, au spus aceleaşi surse.

Mulţi dintre angajaţii care vor fi afectaţi de desfiinţarea posturilor prin noua organigramă sunt nemulţumiţi de măsura noii conduceri şi susţin că „Nu este normal ca un angajat care şi-a făcut munca şi care activează în domeniul drumurilor de mulţi ani, să fie dat afară pe motiv de economie de bani şi pe de altă parte în locul lui, prin diverse artificii, să fie angajat un om din afară, sau un pilos. Este adevărat că există departamente care sunt subdimensionate şi unde oamenii muncesc pe brânci, dar nu pot fi de acord cu decizia noului director”, a spus nemuţumit un drumar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: