Arhivă pentru Februarie, 2011

Dragi drumari. Noi, conducerea, vă propunem să vă turnaţi, aşa…. ca-ntre fraţi.

Posted in Uncategorized on Februarie 16, 2011 by andreiciurcanu

Angajați din cadrul CNADNR dar și DRDP-uri din țară au explicat că testarea psihoaptitudinală ar fi doar o metodă de a demonstra că instituția nu poate funcționa și că e nevoie de o modificare radicală a mecanismului prin care funcționează compania. ¨Testarea este de fapt și de drept o modalitate de a ne trage de limbă unii pe alții despre cum ne împăcăm cu șefii, cu colegii sau cu subordonații, în cazul în care intervievatul este șef. Trebuie să ne turnăm domnule. Asta vor. O să fie ca la securitate. Nu știu dacă în felul acesta se poate salva această instituție, prin turnătorie și altele de genul¨, a explicat un drumar care a aflat recent cum se va organiza această noua testare.

Acesta a mai adăugat că turnătoria a fost mereu o modalitate de a profita și mai mult de hibele din sistem și nu e da înlătura pe cei care fură sau participă la acte de corupție. ˝Au fost foarte multe adrese primite la CNANDR de către colegi din țară despre evenimente care se petrec în diverse departamente din DRDP-uri. Angajați care nu-și fac treaba. Angajați care pur și simplu fură sau fac înțelegeri cu diferiți indivizi. Conducerea nu a reacționat în niciun fel. Ori nu lua în seama aceste adrese, care de cele mai multe ori erau cu expeditorul la vedere, ori încropeau o comisie care se deplasa la fața locului și nu descoperea nimic. Evident. Așa cum s-a întâmplat de altfel cu cazul de la Vama Turnu, cu acele transporturi. S-a mușamalizat totul. Nimeni nu a fost scos vinovat pentru că a fost imposibil de acționat acolo din cauza unor nume grele˝, a mai spus drumarul care a mai adăugat că lista exemplelor privind incapacitatea conducerii Companiei de a lua măsuri dure împotriva acestor cazuri este lungă.

Mulți dintre cei care au fost puși la curent cu ce se va întâmpla în viitor susțin că de fapt testarea este paravan la o acțiune mult mai complexă de reorganizare a Companiei Naționale de Autostrăzi. ˝Această testare nu e menită să rezolve o problemă în interesul statului, ci în interesul unor băieți deștepți. Turnătoria pe care ei ne-o propun va adânci și mai mult gravele probleme din sistem și va scoate la iveală tot ce este mai stricat în instituție. La descoperirea acestor probleme, descoperire pentru cei din exterior, pentru că angajații și superiorii știu de problemele acestea, se va ajunge în punctul în care se va cere reorganizarea instituției. Acesta este motivul. O reorganizare care va avantaje pe cine trebuie și nu neapărat cetățeanul, recte, statul sau bugetul de stat˝, a mai spus drumarul care a adăugat că ultimele evenimente de pe scena politică vor putea determina modificări complexe la nivelul managementului CNADNR.

Voi reveni cu amănunte.

Drumarii din nou la examen. Se dorește testarea atât a neuronului, cât și a nervului angajatului.

Posted in Uncategorized on Februarie 13, 2011 by andreiciurcanu

După simulacrul de testare profesională din luna decembrie anul trecut, conducerea Companiei de Autostrăzi se pregătește se pare de un nou examen – de data aceasta pe lângă aptitudinile profesionale Liviu Costache se pare că vrea să-și verifice angajații și din punct de vedere psihic.

Un anunt de invitație  la participare pentru firmele interesate a fost publicat pe situl e-licitatie, dar și pe site-ul oficial al CNADNR – Servicii de consultanță prin evaluare psihoaptudinală și managerială prin soft de evaluare. Valoarea estimată a contractului peste 60.000 de euro.

Surse din CNADNR au explicat că această nouă testare a fost pregătită încă din luna decembrie, când managementul Companiei a dorit examinarea prin soft. ˝Au vrut să schimbe regulile jocului în timpul jocului și nu au putut asta. După ce au apărut scandalurile legate de modul de realizare al subiectelor și examinarea propriu-zisă nici nu au mai avut curaj, pentru că și-au dat seama că ar ieși scandal˝, au explicat sursele care au mai adăugat că insistența conducerii de a susține aceste testări nu poate fi explicată decât prin dorința unora de a face concedieri. ˝Concedierile colective anunțate anul trecut au provocat valuri în Companie. Toată lumea știa că sunt abuzive și ilegale și dacă vreun angajat dat afară după vechile criterii ar fi dat Compania în judecată, cu siguranță ar fi câștigat. Acesta este motivul pentru care s-a renunțat la acele concedieri. Pentru că practic erau inutile. Examinarea însă ar fi o soluție˝, au mai spus sursele.

Din caietul de sarcini reiese că peste 3200 de persoane urmează să fie testate. Este vorba despre personalul din CNADNR central, angajații din cele 7 DRDP-uri subordonate și din CESTRIN – de la ultimul muncitor și până la mai marii directori.

Ultima testare profesională din Companie a fost un eșec total. Răpunsurile la subiecte au fost trimise pe email către angajați, s-a copiat ca la orice teză de liceu și nu toți angajații companiei au susținut un examen.

˝Dacă mă întrebați pe mine cred că testarea, cel puțin aia psihoaptitudinală cred că ar trebui să fie susținută mai mult de șefi și directori, cei direct răspunători de haosul din Companie. Pot să pun rămășag că vor cădea foarte mulți examinarea și dacă ar mai rămâne vreunul ar fi o mare surpriză, nu doar pentru mine, dar și pentru alți drumari care știu și vor să-și facă treaba, dar au ajuns să le fie rușine că lucrează într-o astfel de instituție˝, a spus un drumar la aflarea veștii că urmează o nouă testare.

Citiți și

Testarea profesională de la CNADNR, un mare semn de întrebare

Testarea profesională la CNADNR – pâine şi circ, amestecate cu un strop de revoltă

Testarea profesională – un bacalaureat ratat al “premianţilor” din Companie?

Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi… să furaţi statul!

Posted in Uncategorized on Februarie 9, 2011 by andreiciurcanu

Aşa cum am promis, astăzi voi publica un document intern al unei firme de transport, o circulară, pe care fiecare şofer din flota auto a acestei companii o deţine la bordul maşinii. Un document care este realizat de patronii pentru a-i învăţa pe angajaţii care lucrează pe maşini de mare tonaj,ca în cazul în care sunt opriţi în trafic cu depăşiri de tonaj, să ştie cum să se comporte pentru a nu încasa amenzi.

Conducerea firmei respective, care îşi desfăşoară activitatea în mare parte în zona de sud a ţării, a realizat un model de conduită nu doar pentru prprii angajaţi, ci şi pentru familiile acestora. Iar chestiunile foarte importante sunt scrise cu majuscule şi bolduite ca să înţeleagă orice neştiutor ca e ceva important la mijloc.

Documentul se intitulează sugestiv – „Instrucţiuni de comportament pentru situaţiile în care sunteţi opriţi în trafic şi sancţionaţi contravenţional” şi prezintă pas cu pas cum trebuie să reacţioneze şoferii în situaţii de criză.

„În momentul în care sunteţi opriţi în trafic de către un agent de Poliţie sau un inspector de trafic de trafic de la S.D.N., A.R.R. , primăria Capitalei etc. şi sunteţi sancţionaţi contravenţional, în toate aceste situaţii REFUZAŢI SĂ SEMNAŢI PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENŢIE.

Care este raţiunea unui astfel comportament? O să vă explic în cele ce urmează:

1 – În primul rând orice instanţă de judecată nu vă va da câştig de cauză dacă va constata că aţi semnat procesul verbal de contravenţie. Prin semnarea procesului verbal de contravenţie instanţa v-a constata că aţi fost de acord cu cele inserate de agentul constatator în procesul verbal. SĂ NU ASCULTAŢI DE SPUSELE UNOR AGENŢI DE POLIŢIE CARE AFIRMĂ CĂ PRIN SEMNAREA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENŢIE DE FAPT DUMNEAVOASTRĂ „AŢI LUAT LA CUNOŞTINŢĂ”!!! ACEASTA ESTE O MINCIUNĂ SFRUNTATĂ!!! ÎNCĂ O DATĂ VĂ REPET, PRIN SEMNAREA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENŢIE REZULTĂ CĂ DUMNEAVOASTRĂ „AŢI FOST DE ACORD“ CU CELE SCRISE DE AGENTUL CONSTATATOR ÎN ACESTA.

2 -Prin semnarea procesului de contravenţie de către dumneavoastră agentul constatator este obligat să vă trimită procesul-verbal acasă prin scrisoare recomandată de confirmare de primire. Instruiţi-vă familia (soţia, soacra, bunica, copii etc) să nu primească şi să nu semneze scrisoarea şi confirmarea de primire pe motiv că aceasta trebuie semnată de dumneavoastră personal. Adică încercaţi să tergiversaţi cât mai mult primirea scrisorii care conţine amenda contravenţională. de ce vă spun toate acestea? Deoarece conform art.14 alin (1) din OG 2/2001. “Executarea  sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul verbal de contravenţie nu a fost comunicat contravenientului în termen de 1 lună de la data aplicării sancţiunii”. Deci chiar dacă pierdeţi litigiul la judecată şi instanţa nu vă va anula procesul verbal de contravenţie, mai aveţi o şansă de anulare a acestuia în momentul în care dovediţi că l-aţi primit după o lună de la data încheierii acestuia.”

Surse din Compania Naţională de Autostrăzi au explicat că firma în cauză nu doar că încurajează încălcarea legii şi profită de pe urma slăbiciunilor legislative, dar are şi un statut aparte. „Este trist să vezi că o firmă, care are anumite legături cu un om care se erijează într-unul din purtătorii de cuvânt ai transportatorilor, promovează un astfel de comportament. Sistemul mafiot care funcţionează în acest domeniu al transporturilor şi al drumarilor nu poate fi o explicaţie pentru această politică. Nu este posibil ca pe o parte să ajuţi la denunţarea ilegalităţilor şi abuzurilor din rândul drumarilor, iar pe de altă parte să încurajezi un astfel de comportament”, au explicat sursele.

 

Cum să păcălim rovinieta electronică – sau – Metode de a ne fura căciula singuri

Posted in Uncategorized on Februarie 7, 2011 by andreiciurcanu

Sistemul de rovinieta electronică, deşi nu funcţionează la parametrii normali, a reuşit să aducă nişte venituri considerabile celor de la CNADNR. Oficialii din Companie nu au întârziat să laude proiectul care, odată pus pe picioare, a determinat o creştere a vânzării de roviniete la nivel naţional. Am criticat în nenumărate rânduri această investiţie care a scos de la bugetul CNADNR milioane de euro, dar care nu funcţionează la parametri normali. Am criticat pentru că, aşa cum se practică în ţara noastră, încercăm de fiecare dată să reinventăm apa caldă şi reuşim, prin metode necunoscute, să transformăm într-un haos ceea ce peste hotare funcţionează după „criteriile unui ceas elveţian”.

Reclama de care a beneficiat acest proiect a băgat frica în şoferii care nu achitau taxa de drum şi circulau în ilegalitate. Aşa se explică creşterea spectaculoasă a vânzărilor de roviniete. Surse din Companie au susţinut în nenumărate rânduri că acest sistem a fost greşit conceput – s-a pus accentul pe eliberarea de roviniete şi nu pe sancţionarea celor care nu respectă legea. Aşa cum era normal să se întâmple.

În faţa slăbiciunilor instituţiilor de stat, şoferii românii au reuşit, ca de obicei din păcate, să găsească metode de a păcăli sistemul de supraveghere şi să profite de pe urme hibelor. Zicala – Românu-i bun la toate şi inventiv – a ajuns să nu mai facă cinste.

„Dacă vă vine să credeţi au început deja să se facă trasee pentru transporturi care să ocolească locaţiile unde sunt instalate aceste camere. Se circulă fără rovinietă pe drumuri naţionale până într-un punct, acolo unde sunt instalate camerele, după care se folosesc drumurile judeţene. A fost o mare greşeală publicarea, oficială sau neoficială a locaţiilor unde sunt instalate aceste camere speciale care  îşi dau seama dacă ai rovinieta sau nu. Ca să nu mai spun că aceste informaţii au fost scose din Companie şi distribuite la anumite firme”, a explicat un transportator.

Cu alte cuvinte ne furăm căciula de unii singuri. Strigăm că nu avem drumuri ca în Europa dar nu suntem în stare să ne plătim datoriile faţă de stat. Este inutil să porneşti o luptă de gherilă cu nişte oameni care au fost obişnuiţi să încalce legea, dar care ies la televizor şi strigă în gura mare că infrastructura rutieră este, pe româneşte, „varză”.

„Aceste trasee imaginare pe care şi la creionează transportatorii pot fi sau nu utile. Şi asta pentru că există şi echipaje EMCATR care merg în teren şi pot verifica aceste documente. Iar pe de altă parte sunt şi angajaţii de la Poliţia Rutieră. Că acest sistem nu funcţionează cum ar trebui ştie toată lumea şi va mai dura mult timp până să funcţioneze la parametrii normali. De ce se întâmplă asta? Cred că specialiştii care au făcut sistemul ar trebui să răspundă la această întrebare şi la multe altele legate de hibele existente. Dar problema acum nu e sistemul, ci faptul că ne furăm căciula singuri. Este dramatic faptul că nişte oameni s-au gândit deja cum să fure statul, dar de fapt să se fure pe ei înşişi”, a explicat un angajat CNADNR responsabil în proiectul Rovinieta Electronică.

Acesta a mai adăugat că în prezent Compania întâmpină dificultăţi în emiterea proceselor verbale şi a amenzilor pentru că baza de date nu este nici până acum actualizată pentru că serverele se pare că nu fac faţă la stocarea şi prelucrarea datelor. „Dacă sistemul era gândit pe acordarea de amenzi şi nu pe eliberarea lor, atunci situaţia era alta. Sunt câteva sute de mii de procese verbale care nu sunt trimise la adresele şoferilor pentru că nu se ştie clar dacă a fost o încălcare a legii, adică nu suntem 100% siguri că respectivii nu au avut rovinietă şi au circulat pe drumurile naţionale, sau au fost erori de sistem. Şi vă asigur că sunt erori nenumărate. Mai adaug că există şi camere care încă nu funcţionează”, a mai spus acesta.

Proiectul Rovinieta Electronică a arătat încă o dată dimensiunea statului în care trăim – instituţiile publice sunt capabile să cheltuiască milioane de euro pe proiecte care, în momentul în care sunt finalizate, nu ating  succesul scontat, iar cei care ar trebui să beneficieze de pe urma acestui sistem, critică problemele ivite şi caută din răsputeri să să profite de punctele slabe pentru a nu respecta legea.

Un lucru e cert însă. În domeniul transporturilor atât timp cât nu vom deprinde educaţia celor din occident – orice taxă plătită este în beneficul contribuabilului, nu în defavoarea lui – şi atât timp cât vor exista instituţii ale statului care nu vor fi capabile să-şi întărească structurile cu profesionişti şi îşi vor arăta slăbiciunile – nu vom avea drumuri.

Aşadar răspunsul la întrebarea din titlu – Cum să păcălim rovinieta electronică?, din pucntul meu de vedere este unul singur. Cumpărând o rovinietă.

Zilele următoare voi publica un document intern al unei firme de transport care promovează neachitarea rovinietei şi îi învaţă pe şoferii prinşi cu „ocaua mică”, cum să se poarte în trafic când sunt opriţi de echipajele de control ale Poliţiei Rutiere sau CNADNR, respectiv ARR. Cum să refuze semnarea procesului verbal şi care sunt motivele acestui refuz. Dar mai ales, cum să-şi educe familia în spiritul încălcării legii prin metode legale. Complicat dar eficient se pare.

Cu aşa atitudine nici nu e de mirare că avem drumurile pe care le avem.

Tupeu de drumar – invitaţie la negocierea şpăgii în biroul şefului

Posted in Uncategorized on Februarie 1, 2011 by andreiciurcanu

Drumul a devenit pentru mulţi angajaţi ai CNADNR/DRDP un mediu nu tocmai perfect pentru a face afaceri. Vremurile în care angajaţii băteau palma cu transportatorul pe marginea şoselei, lângă cântar au trecut demult. Şi cum nu mai e ce-a fost, oamenii muncii au găsit rapid soluţia. Unde să faci afaceri mai bune decât la tine acasă. Şi aşa au făcut. Cel puţin asta s-a întâmplat într-o Secţie de Drumuri dintr-o Regională din ţară unde şeful în persoană a invitat la dezbateri administratorul unei firme de transport, ale cărui maşini au fost prinse cu nereguli pe drumurile naţionale.

Din procesul verbal de contravenţie emis de angajaţii de la drumuri se înţelege că un transportator a depăşit tonajul maxim admis pentru sectorul de drum utilizat. În consecinţă i s-a dat o amendă pentru încălcarea prevederilor OG 43/. Totul simplu şi aparent corect până acum. Situaţia se complică în momentul în care transportatorul primeşte pe adresa firmei o hârtie oficială, din partea conducerii DRDP, prin care se cerea delegarea unui reprezentant care să se deplaseze la sediul Regionalei de Drumuri pentru a face  menţiuni referitoare la amenda primită.

Interesant este că adresa trimisă firmei de transport face referire la cu totul alte încălcări ale legii – dacă firma a fost amendată pentru nerespectarea prevederilor OG 43, invitaţia aduce în discuţie încălcări ale HG 1373.

Un şef de echipaj EMCATR dintr-o regională din ţară a explicat că adresa este o invitaţie la şpagă. „De fapt ce s-a întâmplat acolo. Din PVCC (n.r. Proces Verbal de Constatare a Contravenţiei) şi din adresa trimisă reiese atât că a fost o depăşire de tonaj, adică OG 43, cât şi o încălcare a HG 1373, transportatorul nu avea bon de cântar pentru marfă şi nici prelata trasă. Drumarul ce a făcut? A trecut amenda doar pentru depăşirea de tonaj, adică pentru OG 43 şi pentru că a fost băiat bun nu i-a dat amendă pentru lipsa bon şi prelată. Însă, aşa cum se practică, i-a transmis şoferului, ca la rândul lui să-i spună patronului că drumari au fost băieţi buni şi trebuie răsplătiţi”, a explicat angajatul din DRDP.

Invitaţia la discuţii semnată de cei de la Regionala în cauză nu este motivată de niciun articol din legislaţia actuală. Atât în OG 43, cât şi în HG1373 se arată clar că orice încălcare a prevederilor se sancţionează cu amenzi şi că nu există posibilitatea unor menţiuni care succed semnarea unui proces verbal întocmit în teren. Singurele menţiuni sau comentarii se fac la faţa locului de către şoferul autoturismului sau, în alt caz, într-o contestaţie în instanţă, în cazul în care transportatorul s-a simţit în vreun fel nedreptăţit.

De altfel niciun sistem de sancţionare în legislaţia din România nu promovează astfel de măsuri.  „Această invitaţie este o modalitate elegantă de a-i transmite transportatorului că trebuie să sară la cap, cum se spune pe româneşte, pentru că a fost iertat de jumătate de amendă. Majoritatea transportatorilor acceptă aceste invitaţii şi ajung astfel să facă parte din marea familiei a celor care cotizează. În decursul acestor întâlniri cu drumarii ei află avantajele unei strânse colaborări cu băieţii de la drumuri”, a spus angajatul.

EXCLUSIV – Cum arată o listă de firme protejate şi protectorii ei

Posted in Uncategorized on Februarie 1, 2011 by andreiciurcanu

Despre şpăgi şi firme protejate în domeniul transporturilor am scris în nenumărate rânduri. De cele mai multe ori angajaţii din CNADNR/DRDP-uri au fost iertaţi de sistemul din care fac parte şi au scăpat doar cu o muştruluială, menită nu să sancţioneze greşeala făcută, ci mai mult să atragă atenţia ca pe viitor să fie mult mai atenţi şi să nu se lase prins.

Astăzi public în exclusivitate o lista în care apar angajaţi de la o Regională de Drumuri pe un tabel care, se pare, este cartea de căpătâi a celor care ies în drumul naţional la verificat autovehicule. „Este o listă cu cei care au ca şi responsabilitate protejarea unor societăţi de transport. Fiecare ştie de cine nu trebuie să se atingă. Sunt oarecum surprins că s-a aşternut pe hârtie acest lucru, drumarii fiind conştienţi că riscurile pierderii unui astfel de document sunt destul de mari”, au explicat surse din CNADNR care au văzut tabelul.

„Această mafie a transporturilor este atât de complexă şi atât de greu de desenat încât e aproape imposibil să-i găseşti capul caracatiţei pentru a o scoate din folosinţă. Această muncă e cu atât mai grea cu cât cel în curtea căruia se află caracatiţa nu doar că nu se interesează de distrugerea ei, dar îi întreţine existenţa. Şi exemplele aici sunt uşor de găsit. Spuneţi-mi câţi dintre cei prinşi cu degetele în borcanul cu miere au fost pedepsiţi şi daţi afară din sistem fără vreo şansă de întoarcere? Nici unul. Vă spun eu. Şi cei care nu s-au mai întors în sistem nu au făcut-o pentru că nu au mai fost primiţi. Nu au făcut-o pentru că şi-au dat seama că, banii frumoşi se pot scoate şi de pe margine, cu relaţiile făcute şi prieteniile închegate e ca şi cum ar fi drumari, doar că nu cu acte în regulă”, au explicat sursele, care au mai adăugat că atâta timp cât nu va începe un război cu demisii şi sancţionări grave împotriva acestor hoţi, nimeni din CNADNR nu va reuşi să menţină un echilibru. „Este aproape imposibil de anihilat hoţia în esenţa ei, dar până şi hoţia trebuie să se facă cu cap. Ori la noi majoritatea hoţilor sunt proşti şi ne trag pe toţi în prăpastie după ei, pentru că nu ştiu când să spună – Băi… ajunge”.

Mâine voi publica o altă adresă de la o Regională din ţară care arată cum se poate transforma o amendă dată în drumul mare, într-o invitaţie politicoasă la negocieri cu şeful de birou, la un pahar de vorbă.