UPDATE – Reţinerile din dosarul gripei aviare au încins spiritele în Ministerul Transporturilor

Arestarea pentru 29 de zile a lui Victor Butean, fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi a lui Tonel Ursachi, administratorul firmei ieşene SC Lumi SRL, a creat motiv de îngrijorare pentru alţi oficiali din Minister şi instituţii subordonate care au fost implicaţi în derularea contractelor din perioada gripei aviare.

Pe lângă cele două nume, Ursachi şi Butean, se pare că, în dosarul aflat în derulare de procurorii de la DNA, mai apar multe alte nume atât din Companie, cât şi din Ministerul Transporturilor. „Arestarea preventivă a lui Tonel Ursachi şi Victor Butean a presărat grijă în multe birouri din minister, pe la multe etaje, pentru că toată lumea ştie că s-au făcut prostii. Şi prostii mari pentru care cineva va trebui să dea socoteală. Sunt convins că urmează să fie alte arestări şi cred că era şi timpul”, au explicat surse din Compania Naţională de Autostrăzi.

Alte nume care au apărut în presă şi au fost legate de scandalul gripei aviare sunt:

– Aurel Băluţ – fost director al Companiei Naţionale de Autostrăzi în mandatul căruia s-au semnat contractele de dezinfecţie împotriva gripei aviare

– Traian Preoteasa – fost director CFR

– Mihaela Hîncu – fost director al Autorităţii Sanitare  din cadrul Ministerului Transporturilor

– Scarlat Orzescu – administrator/patron firma Mior SRL

Surse din Ministerul Transporturilor au explicat că lista persoanelor implicate este mult mai mare. „Există adevărate eminenţe cenuşii. Un exemplu ar fi un fost secretar de stat, nu o să-i dau numele, dar o să-i dau porecla ce a primit-o după semnarea contractului cu firma ieşeană, i se spune naşul gripei aviare printre specialiştii din minister”, au spus surse avizate.

Revin cu noi amănunte despre dosarul gripa aviară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: