Hanu’ lu’ Pală şi fantoma internetului din căminul cultural

Într-un sat din judeţul Dâmboviţa sărăcia şi pământul nemuncit au devansat curiozitatea calculatoarelor, nevoia de comunicare si fantasmagoria ce se numeste internet. Initiativa autorităţilor de la Bucureşti de a-i conecta la informaţie pe cei rupţi de lume, cu ajutorul unui telecentru care presupune instalarea unui calculator, fax şi telefon fix, a dat gres aici.

Un astfel de telecentru ar trebui instalat si în caminul cultural din satul Hanu’ lui Pala. Lumea nu primeşte cu foarte mult alai “cadoul” autoritatilor. Trântiţi cu fundurile petecite în bătătură, locuitorii din Hanu’ lu’ Pala au făcut o listă pentru cei de la Bucureşti: vor dispensar, farmacie, bancomat şi abia apoi telecentru. Si dacă e vrere de la cei înţelepţi, să se repare căminul cultural şi biserica. Despre calculatoare se vorbeşte mai puţin. De internet nici atât. Lumea a auzit de el dar nimeni nu ştie cum arată şi mai ales ce face.

Olteanul nebun şi înţeleptul de pe uliţă

Legenda spune că, pe la 1800, un oltean pe nume Pala şi-a ridicat la intersecţia o cârciumă în singura intersecţie care a rezistat pânâ acum în buricul satului. Batucit de poştalion, drumul aducea nenumăraţi călători ce-şi muiau oboseala în băutura lu’ Pala. Cu vremea, mica bodegă a lui Pala s-a dovedit a fi o afacere profitabilă şi s-a transformat în han.

Olteanul s-a smintit însă. Cei mai în vârstă povestesc că munca fără măsură a grăbit cântecul popii la căpătâiul hangiului. Avid după băutură, într-o zi Pala a stat o după-amiază încheiată în bătătură la băut şi l-a prostit soarele de vară. Unde mai pui că umbla şi cu sticla de rom după el. “Cică şi-a chemat rudele de prin ţară şi le-a tocmit ca să îi cosească şoseaua. Dumnezeu ştie ce era în mintea lui. De aici şi porecla Pala Nebunul şi numele satului nostru”, povesteşte bărbatul puţin abţiguit, dar limpede în gânduri. “Niculaie. Niculaie I Atanasie. Aşa mă cheamă, după numele din buletin şi nu sunt înţeleptul satului, dar oricum, nici prost nu-s.”

A venit în sat omul cu banii de lemne

Acum în Hanu’ lu’ Pala trăiesc 600 de persoane. Localitatea are, la fel ca acum 100 de ani, patru străzi pentru fiecare punct cardinal, N- Ciocârlani, S-Crăpeşti, E-Chirani, V-Golăşei şi o singură intersecţie unde un bărbat îndeamnă la conversaţie. “Alo?Alo? Aţi văzut un cal maro, îmbrăcat în indigo?”.
Căminul cultural care ar trebui să găzduiască telecentrul mai are un pic şi-şi dă duhul. Biserica stă să crape precum coaja unui un ou prea fiert, iar în depărtare, măgăruşii trag alene la căruţele prea mari şi prea goale, anunţând nenorocirea.

“Aţi venit cumva să daţi bani de lemne?”, întreabă o femeie cocârjată, înfiptă ca un arac putrezit în bătătura cu viţă de vie. Pronunţarea cuvântului bani zguduie din chirpici casele pleoştite şi figuri stoarse de viaţă apar de după leaţurile porţilor.
“Au venit banii! Au venit banii”, începe să se audă murmur. Băncuţele improvizate de lângă drum se populează. Dezolare totală însă când se constată că vremea banilor pentru lemneîncă nu a venit. Feţele se schimonosesc când aud de calculatoare. “Noi nu ştim. Murim cu zile aici. Nu avem un dispensar, o farmacie, telefon. Asta ne trebuie nouă? Calculatoare?”, se enervează tanti Nina de la numărul 68. De partea cealaltă a uliţei, de pe o băncuţă, două batice cârcotesc şi cârâie precum moara mecanică de dezghiocat porumb. “Da’ ce faci, Nino, acolo? Spui secrete? Pe noi nu ne chemi?”.

Conferinţă pe strada Crăpeşti

În cinci minute, în faţa casei lui tanti Chira se adună jumătate din locuitorii străzii Crăpeşti. Pantaloni găunoşi, gumari, broboade destrămate, capoate de baie transformate în haine de zi, biciclete, muşte, şosete scorţoase ieşite prin papuci, “spioni ai primarului” şi prunci murdari la gură.

Puţini sunt cei care au auzit, dar mai ales au văzut un calculator. Unii se mândresc cu telefoanele mobile cumpărate de copii lor sau ai vecinilor care au plecat în străinătăţuri. Greu de întâlnit sunt cei care le folosesc. Până acum vreme mergeau jumătate de zi la Ulieşti ca să vorbească la telefonul de la poştă cu rudele.

Când vine vorba de telecentru, sătenii spun că mai degrabă au nevoie de un dispensar sau farmacie. “Murim ca câinii şi nu ştie nimeni de noi”, spune din burta mare o dihanie de om, în timp ce-şi vâră nervos degetul mic în nara stângă. “Să repare biserica”, intervine tanti Maria. “Drumul, drumul să-l facă!”, gâjâie Ionica, tolănită în şanţul din faţa casei, cu poalele fustei mângâind colbul uliţei precum o cloşcă foşnind din pene deasupra ouălelor. “Da mai lasă nasul ăla măi omule, că mai ai un pic şi iese pe partea cealaltă că nu are în ce se opri”, strigă femeia la cel ce-şi inspecta inginereşte roadele muncii din străfunduri.

Peste toate vorbele, numele primarului şi al vicelui sunt gard în gard cu blestemele. Concluzia vine de la o localnică: “Nimic din ce se promite nimic nu se adeverează. Face primarul pe dracu’ghem!”

Cum arată, dar mai ales cine e internetul?

Cu toate acestea, Hanu’ lu’ Pală face tot posibilul şi cu dragă inimă se chinuie să facă loc telecentrului, să trăiască în căminul cultural alături de sărăcia care a primit binecuvântare în mai toate casele. “Am văzut calculator, mânca-l-ar mama. Si interentul”, spune tanti Chira. Internetul zic. “Cum zici mata, am auzit de el, dar nu l-am văzut niciodată”.

Mulţimea freamătă. Vuietul cuprinde minţile sătenilor care se întreabă cum, dar mai ales dacă o să încapă internetul în căminul cultural care şi-a pierdut ferestrele şi uşile în aste vremuri de răstrişte şi “batgiocură”.
Anul trecut prin toamnă au venit nişte domni din Bucureşti şi s-au uitat peste comună. “Nu au zis nimic. Poate pregătesc să-l aducă. Eu cred că-i cu dichis.
Tineretul tre să ştie”. Din păcate nici la capitolul tinereţe satul nu se arată foarte bine. Primarul e bucuros că media de vârstă a ajuns la 50. Cu toate astea, proaspătul musafir, internetul, nu va fi întâmpinat de prea mulţi vlăstari tineri, pentru că majoritatea au renunţat la bunăstarea Hanului şi au strâns habotnic în braţe austeritatea capitalei.

Fata lu’ Chira s-ar vrea telefonistă

Deşi la început sătenii s-au arătat suspicioşi, ochii le-au sclipit când au auzit că telecentrul aduce, pe lângă internet, mult râvnitele telefoane fixe şi, inevitabil, locuri de muncă. Oamenii trag aşadar concluzia că e nevoie de o telefonistă. “Băi Chiro, fata nu ţi-a lucrat la poştă? Ce norocoasă eşti, Adriano! Poţi să te angajezi aici”, începe să strige mai mult cu invidie decât cu bucurie o femeie lungă şi subţire ca o barză obosită. Ochii fetei sclipesc. Un viitor mai bun se arată. Să fii telefonistă în Hanu’ lu’ Pala e lucru mare. Femeia a lucrat în domeniu în tinereţe la Ciorăştii Mari, undeva pe lângă Focşani. “Mă pricep la telefoane, că am lucrat acolo o vreme. Ce poate să fie aşa de greu? Alo, alo şi faci legătura.”

Tanti Ionica şi pomelnicul din uliţă

Hanu’ lu’ Pala duce dorul tinerilor şi vremurile nu se arată foarte vesele. Mor bătrânii pe capete şi casele rămân părăsite. S-a dus Maria şi Voica a lui Cram, apoi Iancu Dumitru, urmat de Ion a lui Gojă.
În mijlocul localnicilor, Ionica stă ghemuită şi-şi trece degetele prin mizeria organică a uliţei. Femeia de 80 de ani este imaginea fidelă a oricărui om care trăieşte în Hanu’ lu’ Pala. Aprigă, plină de viaţă, încercată de vreme dar nu destul de bătrână cât să nu-ţi facă ţăndari bulgărul de pământ dintr-o sapă. A muncit din greu toată viaţa şi tot greu îi e, la fel ca la toată lumea de pe aici.

Degeaba urca în tinereţe cu brânza şi mămăliga în poală dealul Chiricanului dis-de-dimineaţă. Cu stânga îşi îndesa mâncarea-n gură şi cu dreapta trăgea de nas viţica la plug că nu avea bani de belciug. Aici parcă cu cât munceşti, cu atât ai mai mult de muncă şi bunăstarea nu se arată.

Deodată, peste Ionica ce-şi dă cu părerea despre viitorul telecentru, se iveşte o femeie îndesată, albă la faţă şi crudă precum laptele cald ţâşnind din ţâţă vacii direct în găleata curată de email. “Am auzit că a venit omul cu banii de lemne”, spune arătându-şi dinţii mâncaţi de parandontoză, apoi, chiorâş, îşi pune mâinile-n şold se uită înspre jos şi când cu ochii de feţe străine spune într+un glas. “Ce faci bre? Unde ne treci? La vii sau la morţi?”

9 Răspunsuri to “Hanu’ lu’ Pală şi fantoma internetului din căminul cultural”

  1. […] Andrei CIURCANU originalul aici Într-un sat din judeţul Dîmboviţa, sărăcia şi pămîntul nemuncit au devansat curiozitatea […]

  2. m.am nascut in hanu lui pala, am crescut acolo si am cunoscut bucuria copilariei si frumusetea vitii. n.ati fost cinstit cu articolul despre satul meu [hanu lui pala] iar voica si maria a lui cram sunt de fapt a lui CRAP. totusi va multumesc pt acest si imi pare foarte rau ca mama mea MRIA si tatal meu PREDA CRAP, nu mai traieste in aceste vremuri . Va Multumesc. Cu tot respectu Nelu Crap.

    • Domnule Nelu Crap. Textul publicat mai sus nu doreste sa fie decat o copie fidela a realitatii si in niciun caz o ofensa adusa vreunei persoane. Va asigur.
      S-a dorit un semnal de alarma asupra faptului ca, in acea zona, populatia nu are neaparat nevoie de investitii in tehnologie de ultima ora privind telecomunicatiile, ci mai degraba investitii in domeniul sanitar, invatamant s.a.m.d.
      Este posibil ca dvs sa aveti un punct de vedere subiectiv asupra acestei bucati de Romanie in care, chiar dvs ati afirmat, ati copilarit.

  3. Satul Hanu lui Pala isi are numele ,nu de la un oltean , ci de la un grec pe care il chema TOPALA, timpul a facut ca primele doua semne sa dispara si a ramas .
    Asa este , tinerii au plecat care pe unde au vazut cu ochii, au ramas batranii, neputinciosi si multi dintre ei cu putin clase absolvite, ceea ce face ca sa inteleaga mai greu intentiile unor binefacatori ,fie ei si bineintentionati.
    Un centru de internet nu strica acolo in sat, SATUL MEU, dar nici ceea ce solicita consatenii mei nu strica si este f f f f f f necesar. Acolo oamenii mor cu zile. Departarea de oras, de o zona de influenta, de orice sursa de informare , au facut ca oamenii sa fie mai sceptici.
    Caminul este daramat, cred , aproape trei sferturi, nu primarul, PRIMARIA nu vede nu aude, am inteles ca Primaria vrea sa il valorifice. Sa o faca dar sa faca ceva si pentru sat.
    Magazinul care era langa camin, nu stiu in ce stare mai este , cred ca are soarta caminului si acesta valorifica si terenul pe care se afla vor face bani frumosi. Sa fie frumosi si pentru sat
    Biserica, ultima reparatie a fost facuta cu multi ani in urma, cred, ca 40 de ani, are nevoie de REPARATIE 100%. Este posibil sa se darame pe oameni, fereasca sfantul
    Scoala, nu cred ca a suferit multe imbunatatiri, nu mai vorbesc de dotare, cu materiale didactice, mobilier, clculatoare – cum vrei sa promovezi realizarea unui centru de internet daca nu incepand cu SCOALA, cu copiii ,cu tineretul – si dotarea de baza ,care acolo D O A R E ,cadre didactic stabile.
    Drumurile, of drumurile bata-le sa le bata, se fac promisiuni de aproximativ 20 de ani, promisiuni ferme , dar . . . . . . . atat, totul ramane promisiune, nici cel putin un priect pe hartie. Satul a fost rupt de LUME din totdeauna, nu vad acum sa apara cineva care sa-l . Inainte de 1989 se preconiza ca satul sa se dersfinteze si sa se redea terenul agriculturii ceausiste, oameni sa fie mutati la bloc , undeva langa Petresti, satul Leanei Ceausescu.
    Pozitia, si peisajul natural sunt specifice zonei de campie, case joase, pitulate pe dupa garduri si pomi, multe dintre ele bine ingrijite, infrastructura in forma de cruce, vai usor adanci, largi, cu posibilitati de inundatii aproape inexistente, interfluvii largi si netede, acoperite de culturi bogate atunci cand anul este bun, lipsesc irigatiile, doua renumite petice de padure, OMU la aproximativ 3 kilometri si CAINEANCA la numai 500 de metri de sat, ambele ramase din fostii MARII CODEII AI VLASIEI

  4. Cred ca se gaseau si locatii mai frumoase pentru fotografii, ce ziceti?
    Bunastarea si dispozitia le face omul, sl sfinteste locul, dar unde nu poate trebue ajutat.
    Meleagurile cu pitorescul , cu frumusetile, iar omul cu munca

  5. Satul a fost ,mai intai stbilit pe la inalta tensiune, descoperirile arheologice o spun , Hanul era deci pe drumul Giurgiului si azi un COLNIC din padurea Cainenca mai poarta numele de , drumul venea de la Giurgiu siurca la Cutea de Arges si respectiv la Campulung Muscel.
    La Han se schimbau caii, se odihneau oamenii, iar afacerea grecului Topala prospera. Era de fapt cel mai scurt drum ce lega portul dunarean Giurgiu de capitala Tarii Romanesti.
    Satul la inceput s-a numit SLOBOZIE si era format din fugarii de pe mosiile bogatasilor din imprejurimi si mai ales din Corbii Mari de unde si numele de CORBEANU, celelalte nume sunt din Uliesti, Croitori, Visina si altele.
    Ca unde este satul acum a fost hanul lui Topala o demonstreaza si fantana (putul) din curtea C A P -ului, singurul marturisitor al vremurilor trecute

  6. Urmele arheologice au fost scoase la lumina zilei cand s-au sapat fundatiile pentru stalpii de inalta tensiune

  7. Frumoasa „poveste” .. Desi pare greu de crezut, cam asa este……. Ma duc rar acolo, dar se vad toate casele neinigrijite.. Biserica care sta sa cada, este crapata toata.. Preotul nu are nici o putere si nu are nici cu cine…. A dat mama mea bani pentru termopane ca te lua vantul pe sus cand te duceai la slujba.. A facut ea cate ceva pentru biserica…. Dar nu poate un singur om sa ridice o biserica.. Satenii se duc la biserica cand este slujba, maxim 5 oameni.. Care daca dau 1 leu pentru biserica mare lucru (daca ii mananca preotul)……. Caminul??!! Nu mai este.. Azi am fost acolo, este darmat.. Scoala?! Am intrat o singura data in ea, cand eram mica si asa cum se vede de afara asa e inauntru…. Plina de praf, panze…… Era vacanta ce-i drept 🙂 …… Oamenii sunt rautaciosi, cum s-ar zice sunt saraci cu duhul……… Majoritatea sunt bolnavi….. Daca le este rau si nu au o pastila, umbla pe la vecini sau asteapta cate o saptamana poate vine cineva de la „oras” sa le aduca………. Este mare nevoie de un doctor acolo si o farmacie.. Internetul mai poate astepta 🙂 Bunica mea sigur nu il va folosi 🙂

  8. O scurta descriere per total…… In Sat nostru Hanu lui pala, cand avea baieti si fetele telefoane si internet alte sate vecine juca la pitici[habar nu aveau sa umble nici pe telefoane..] sa mai spun si de trai hm mai bine lasa.. cat despre masini si distractie nu are rost… deci concluzia este in felul urmator; toate satele vecine chiar si in ziua de azi au ramas cu timpul si mintea tot in arhiva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: