Cei 100 de puscariasi care au ridicat Cazinoul Constanta

Istoria cladirii de pe litoralul romanesc, Cazino Constanta, incepe sa scape pe la colturi din adevarata poveste. |nchisa in dosare si arhive comuniste care au pacalit realitatea timp de zeci de ani, tainele fostei perle ale Marii Negre sunt deslusite de doi fosti detinuti politici: Niki si Bobia, acum pensionari, care au ramas cu amintirile din tinerete: fuga de securitate, bataie la talpi, picioare rupte.

Sunt printre ultimii supravietuitori din celor 100 de oameni care au transformat, in doar un an de zile, o ruina de pe malul Marii Negre intr-o bijuterie comunista. 100 de oameni care au dormit sub cerul liber, au muncit 18 ore pe zi si au mancat organe de animale, in locul in care, mai apoi, activistii de partid si-au dezmortit picioarele in ritm de orchestra.

O epava, o nenorocire

Era intr-o vara din 1951. O dogoreala placuta, izbita de valurile marii. Cazinoul statea cascat cu un hau in crestet si peretii gauriti ca un cuib de viespi in urma raidurilor aeriene din timpul razboiului. Cu cateva zile inainte venirii muncitorilor, ruinele au fost incojurate cu un gard de sarma inalt de 10 metri si santinele in fiecare colt. Apoi au venit detinutii politici. Printre ei, tanarul de 17 ani Mircea Niculaie si Bobia Gheorghe, golani ce au impartit manifeste anticomuniste si s-au razvratit impotriva partidului muncitoresc a lui Dej, colegi de celula, prieteni peste ani.

“Toti eram detinuti. Sef de santier era unu Jojea, iar adjunctul lui inginerul Aurel Marasescu, cel care a facut Cismigiul. Am fost 100 de insi dar eu mai retin aproape 60. Le-am trecut numele pe hartie ca sa nu-i uit. Pentru sufletul meu.” Mircea Niculaie, Niki pentru prieteni, isi drege glasul. Cu un an inainte de majorat, a primit patru ani de puscarie pentru ca a facut si impartit manifeste anticomuniste. A stat o perioada la Jilava, apoi la Canal si in cele din urma la Cazino. Trage dupa el o insuficienta respiratorie: TBC capatat si netratat la puscarie.

In pat cu marea

“Lucram intre 12 si 14 ore inclusiv duminica. Prima data am fost zidar. Era distrus tot in cladire aia. Nu mai exista nimic, nici usi, nici ferestre, geamuri. Era o epava. Casa Radio arata de zici ca poti sa te muti in ea”, isi aminteste bucuresteanul.

Inspre mare le-au facut paturile. Singurul loc unde, daca-ti ridicai ochii nu te inunda noaptea cerul. |n loc de pereti si geamuri erau doi stalpi. Greu de oprit apa si valurile. “Ne facea leoarca marea pe timp de furtuna”, spune Niki. Se ridicau, isi storceau hainele si ingramadeau sa se incalzeasca. Frigul tot le-a ramas in oase. Lui i-au nenorocit plamanii si spatele, iar lui Bobia i-au faramat oasele.

“Ce copii, v-ati speriat ca nu terminam?”

Timp de un an de zile cei Bobia, Niki si ceilalti 98 au fost o familie. |mpartiti pe echipe, fiecare isi facea treaba. Erau adusi din toata tara. Vidrighinescu si Nica erau cu instalatia electrica si candelabrele. Rusu si Caraman aveau echipe de stocatori, iar cazanele si caloriferele erau in grija lui Niki, a lui Cheteles, Iedu si Marinescu. Cel mai singuratic era Ion, tinichigeriu de meserie, isi petrecea mare parte din timp pe acoperis. Dupa ce au “colaborat”, Niki s-a specializat pe instalatia termica, Gheorghe Bobia a ramas la zidarie.

“Niki era puiandru pe atunci. Cel mai tanar dintre toti detinutii: 17 ani”, povesteste razand Bobia. Pentru ca majoritatea nu erau de meserie, cand au aflat ca intr-un an de zile trebuie dat la gata, oamenii s-au ingrijorat. “Seful meu era unul Preda. Noi toti ne uitam ca prostii la cladire, iar asta si-a pus mainile in sold si a ras: <>”, isi aminteste barbatul.

Cantece patriotice in intuneric

Programul era acelasi in fiecare zi. Munca si apoi somn si apoi munca, si apoi somn. Uneori, incet, dar doar in surdina, se facea loc si de putina muzica patriotica. Sa li se mai descreteasca fruntile. “Eram toti niste disidenti, trebuia sa ne racorim si noi cumva”, glumeste Bobia. |n momente de neatentie ale gardienilor, tamplarii si-au confectionat doua chitari. De strune s-au descurcat de la civili. Uneori faceau si coruri ad-hoc. Se asezau in cerc si cantau Desteapta-te Romane, Hora Unirii, Treceti batalioane romanii Carpatii. Bobia intervine brusc. “Dar ne-au descoperit intr-un tarziu si le-au confiscat. Ce suparare a mai fost, Doamnee”.

La sfarsitul lui iulie 1952 cladirea a fost data la cheie celor trei colonei de securitate care se ocupau de supravegherea lucrarilor: Albon, Cozmici si Craciun. Dupa aia au plecat la Poarta Alba.

“Sunt asa de multi securisti”

In apartamentul calduros, pe hartia galbena a domnului Niki, 59 de nume stau insirate ca niste paie de chibrit. Lista incepe cu seful de santier, inginerul Jojea, si se termina cu Petea Iohan, unul din multii stocatori. La pozitia sapte e un zidar: Bobia Gheorghe, iar la 30 un instalator: Mircea Nicolae, sau Niki.

Din loc in loc, la capatul numelor se strecoara cate un D mic, tremurat. “D, de la decedat, nu-mi place sa spun mort. Decedat”, si isi pironeste ochii in hartie, incercand sa-si aminteasca nume pe care nu le-a putut stoarce din memorie pana acum. “Nu, nu ii mai stiu. S-au dus saracii, daca eu eram tanar pe atunci, acuma traiesc.”

Niki si Bobia vorbesc destul de des la telefon. Nu au mai fost demult pe la Casino. Ar merge daca i-ar ajuta batranetile, dar picioarele strivite de roabele canalului si viata din vene supta de miile de tone de pamant carat nu le da voie sa se mai adune inca o data, cati or mai fi din 100. Doar ca de data aceasta nu mai e gardul de zece metri si nici gardienii care sa-i trezeasca cu cozi de lopeti pe spinare si sa-i mane de la spate ca oile. Bobia ofteaza. “O sa murim, si n-o sa stie nimeni ce am facut noi acolo. Asa o sa fie. Dumnezeu stie daca o sa afle lumea de povestea noastra, ca sunt asa de multi securisti. Mata esti tanar, n-ai de unde sa stii.”

DESTIN

Semne de la Ivanica si de la cozi de lopeti

Niki si Bobia au ajuns in puscarie pentru ca au impartit manifeste. Niki i-a facut pe liderii comunisti “pramatii si bagabonti” timp de patru ani, Bobia ii incuraja pe romani la rezistenta prin cuvinte patriotice. Pe fiecare in parte i-au luat din case securistii, cu panze negre la ochi, si i-au “rugat frumos la sectii”, timp de o luna de zile, sa povesteasca si despre laptele supt de la mama. Apoi i-au cazat la Jilava.

“M-au batut de mi-au sarit capacele. M-au batut pana mi-au rupt ligamentele la picior si mi-au strivit tibia cu plachiul de la bocanc”, plange Bobia. |si ridica pantalonul si lasa in lumina rece a camerei un picior mancat de vene sparte si rani cicatrizate. “Asta e semn de la Ivanica. Mama lui de Ivanica”, si se opinteste, se apleaca scuzandu-se. “Trebuie sa trag soseta sa nu trag frig ca e vai de oase dupa aia”.

De partea cealalta Niki rememoreaza acelasi scenariu, doar ca decorul era altfel. “Ne omorau in bataie. Ne legau de maini si de picioare si puneau o vergea la mijloc si ne bateau la talpi sau la palme pana spuneam tot. Si daca nu, ne dadeau cu capul de pereti. Uite-asa”, si Niki isi zdruncina ochii palizi sub sprancene stufoase a durere. “Ne tocau.”

Munceau la stapan

Niki avea 17 ani cand a fost judecat, el si alti 18 tineri, Bobia 23. Au facut amandoi mai multa puscarie decat au primit. Amandoi faceau parte din doua grupari subversive. Una in Bucuresti, cealalta in tara.

Dupa Securitate si cazarea in Jilava au luat drumul Canalului. Niki a iesit din Jilava cu 38 de kilograme, Bobia il ajungea din urma. “La Canal am inceput sa muncim la descarcat vagoane. 20 de metri cubi de pamant in 12 ore, dupa care il nivelam. Nu-mi puteam desface palma, cat am stat acolo de putine ori mi-am intins degetele. Stiti cum e senzatia?”, si Niki isi deschide degetele uitandu-se parca pentru prima data la sistemul simplu de inchidere si deschidere al oaselor incarnate.

Au fost amandoi la munca dar inca nu se stiau unul de altul. Bobia a stat patru

luni. “Sapam, caram pamant, incarcam sau descarcam vagoane. Iar sapam, caram si incarcam. Munceam cat vroiau stapanii, pana cand ne bateau si ne loveau cu cozile de lopeti sau de matura”, povesteste barbatul.

Niki si Bobia au ajuns in puscarie pentru ca au impartit manifeste. Niki i-a facut pe liderii comunisti pramatii si bagabonti timp de patru ani, Bobia ii incuraja pe romani la rezistenta. Ar face-o si acuma daca ar trebui. O spun cu seninatate, in prag de batranete si fara modestie.

8 Răspunsuri to “Cei 100 de puscariasi care au ridicat Cazinoul Constanta”

  1. Mda, tipic Romaniei.

  2. Excelent articol, felicitari! O pagina abia acum cunoscuta din istoria Cazinoului…

  3. andrey.negru09 Says:

    da foarte frumos articolul il citesc si nu ma satur sal citesc si de fiecaredata mi se face pielea ca de gaina,am 18ani…prieteni recidivisti care nu au aflat despre istoria cazinoului pana sa dau eu peste acest articol

  4. salutare
    as dori sa putem intra in contact referitor la acest articol. ..odata pentru a corecta cateva date si mai apoi pentru a-i putea gasi si eu pe cei doi supravietuitori …

    vlad.mitric@adproiect.ro
    multumesc

    • Ii cunosc pe cei doi eroi.

      Unul dintre ei este unchiul meu. Cel mai apropiat.
      Unchiul Ghita. Sunt cativa ani de cand nu mai e printre noi. A fost intr-adevar o constiinta. La peste 80 de ani era inflacarat, discursul sau era permanent populat cu idealuri. Cu atat mai mult trebuie sa fi fost la 22 de ani cand a fost condamnat si inchis pentru ca actionase crezand cu tarie intr-un ideal de libertate.
      Noi, cei nascuti si crescuti, vrand-nevrand, in atmosfera comunismului, macar daca am putea constientiza ce inseamna astfel de sacrificii!

      Dumnezeu sa-l odihneasca!

  5. […] unei surse, adevaratii eroi ce au cladit Cazinoul de pe faleza, sunt 100 de puscariasi, inchisi pentru […]

  6. Ma numesc Mircea Nicolae si pling de ce-am putut sa sufar alaturi de cei 100 de frati de suferinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: