Arhivă pentru Martie, 2009

Micul oras din adancul Lacului Morii

Posted in Uncategorized on Martie 23, 2009 by andreiciurcanu

Intr-un bloc din Calea Crangasi, o lume inghitita de apele Dambovitei de peste 20 de ani, prinde cheag prin povestile oamenilor. Demolarile in fostul cartier Crangasi din Capitala, necesare amenajarii lacului Dambovita, au lasat in urma doar fotografii si amintiri despre o strada Crangasi, despre biserica Sf Nicolae, despre popa Gat Stramb. Fostii proprietari ai caselor, expropriati in 1986, si-au parasit gradinile bogate si au fost ingramaditi in cutiile de chibrituri amenajate cu grija de socialism. Familie Briciu, Bentea, Taca si Balaceanu isi intind acum bratele peste balcoane si arata nicaieri cu degetele inspre un rond de flori si un dud, singurele repere pe care le mai au, atunci cand vine vorba de casa parinteasca.

Demolari de sfantul Constantin si Elena

Demolarile in vechiul cartier Crangasi au inceput cu cimitirul si biserica Sf Nicolae. Abia se desprimavarase, era anul 1986. Copacii mijeau a floare si procuratura cu armata au luat la sapat lacasurile sfinte. S-a dat ordin ca fiecare localnic sa-si dezgroape mortii si sa-i mute la cimitirul din Giulesti Sarbi, unde, gropile sapate de detinuti asteptau cascate de gura. „A fost o nenorocire”, isi aminteste Gherghina Briciu. „Noi am avut sapte morti pe care i-am carat. Pe atunci se zvonea ca cine nu a reusit sa-si scoata neamurile din groapa, i-a lasat acolo si armata a turnat o placa de beton peste.

Doua luni au muncit groparii zi lumina. Scoteau mortul, venea procurorul, rudele il identificau cum puteau si apoi lua drumul noului loc de veci. „Au adus si sicrie mai vechi si mai noi ca sa ne caram neamurile decedate”, spune soptit Ioana Bentea. I-a iesit nepoata in pragul usii, ca mi-ar povesti ea mai multe cum s-au imbolnavit oamenii de inima si de ficat, dupa ce si-au carat mortii si au vazut ce-au vazut.

Apoi a urmat biserica. Au venit masinile de la armata si au inceput sa darame. Era 21 mai 1986, de Sfintii Constantin si Elena. O parte din lucrurile sfinte au fost duse la biserica de pe strada Flamanda, iar altele la cimitirul de la Sarbi. In doua luni n-a mai ramas nimic in picioare, nici urma de cruce, mormant sau turla de biserica. Doar vechiul drum, soseaua Crangasi care se infunda cu cimitirul iar acum era cale de acces pentru utilajele grele.

Cum s-a maturat strada Crangasi

In lama buldozerelor au urmat casele. Cartier Crangasi care cuprindea 400 de gospodarii a inceput sa piarda din acoperisuri. Peste noapte, oamenii s-au trezit cu unul Irimia, „barbat inalt si solid”, care se oprea din poarta in poarta si striga peste gard sa se elibereze casele din voia statului. Familiile ce erau sa faca? S-au pus pe adunat. „Atunci nu era timp de vorbe si cracnit. Daca te puneai cu ei te’mpusca. Nu te lasau sa scoti din casa decat lucrurile. Stateau la poarta si te asteptau nu care cumva sa iei soba acasa”, gesticuleaza tanti Gherghina. Si-au strans hainele in boccele si-au „aruncat” mobila in carute sau in masini, si au asteptat repartitiile.

Asa au facut toti. Si Palica Cherchez, si Vasilescu de pe Breaza, si Taca, Stroe, Simionescu, Botinii si alde Breciu. Toti au primit apartamente la bloc. Unde a vrut administratia. Pe chirie. Multi dintre cei varstnici s-au imbolnavit de suparare si s-au maturat in cateva luni. „A murit de inima rea. S-a stins ca o lumanare dupa sase luni dupa ce i-au daramat comunistii casa”, povesteste Claudia despre bunicul sau.

Lucrarile de demolare au inceput de pe margine si au inaintat spre centru. Incet, incet au disparut si casele tiganilor de pe Colonia Bancii, „Dumnezeu mai stie de ce ii spunea asa movilei!” Au disparut si stanele de unde Claudia mergea cu bunica-su sa-si cumpere miel de paste de la ciobanii din Teleorman. S-a sfaramat sub sinele utilajelor si sararia unde pasteau animalele si macaiau ratele vara. In cateva luni de zile s-a maturat tot. Pana si strada Crangasi.

„Inspre parc. Acolo e casa noastra”

In locului vechiului cartier de odinioara acum e apa cat vezi cu ochii. Ceata groasa si siluetele trasate geometric ale unor rate salbatice. Zecile de mii de tone de Dambovita si placa de beton tin sub „picioare” zarva Scolii nr 51 Fete si 51 Baieti de pe strada Ciurel, mirosul de bautura din carciuma lui Tugurica, malurile salbatice ale Dambovitei si slujbele lui popa Campeanu, zis si „Gat stramb” si popa Vasile Boerescu, ultimul paroh.

„Casa noastra e exact acolo unde vedeti rondul acela de flori”. Ioana Bentea ridica bratul peste balustrada si infige aerul rece cu degetul aratator inspre parcul din fata blocului. „Aveam doi tei frumosi in fata curtii. Cand au venit sa o darame cu buldozerele, ii vedeam pe tiganii cum ne taiau copacii ca sa faca rost de lemne de foc. Aveam gospodarie mare. Nu am fost o familie bogata, dar am muncit si noi cat am putut ca sa avem toate cele trebuincioase.”

Exact deasupra ei, o fosta vecina din Crangasi, repeta mimetic, acelasi gest. „Inspre parc. Acolo e casa noastra”. Din gospodaria de odinioara a Ioanei Taca a mai ramas o palma de ciment. La umbra unui dud noduros, iarba face hopuri in pamant si traseaza timid centura casei familiei Taca. Acum, daca s-ar opinti barbatul familiei si ar sapa in pamant, ar da de pivnita mare pe care a facut-o cu greu unchiesu. “Da’ cine-ti da voie?”

In audienta la Manea Manescu

Putin cate putin s-au maturat toate casele. Au trecut buldozerele si pe strada Crivina, si pe Nucsoara. A urmat Saidac si apoi Capitan Margarit. La numarul trei avea casa familia Bentea, dupa aceea Caracalean, Sebastian si coana Maria, Mangu, Bazaran. Tot atunci a disparut si La Fraieru’, un restaurant aproape de intrarea pe Ciurel. „Ne-au mutat pe toti. Dar eu nu am vrut sa ma duc unde vor ei.”

In noiembrie 1986 la poarta Ioanei Bentea a venit inspectorul Tarba, responsabil cu demolarea. „A zis ca trebuie sa ne mutam pe Margeanului. Eu i-am spus ca nu ma duc acolo ca e prea departe. Ca nu ma arunca unde vrea el in oras.” Bucuresteanca si-a luat actele la subsoara si a luat directia Comitetul Central. A primit-o Manea Manescu. Doamne ce frumos a vorbit cu mine omul ala. Si dupa ce i-am povestit mi-a zis. «Femeie, ai curaj sa scrii tot ce-ai spus aici?» si eu i-am zis ca da. I-am scris vreo patru pagini si dupa aia mi-a zis. «O sa te anunt cand se rezolva treaba»”. Dupa trei saptamani a venit o hartie prin posta unde era anuntata ca a primit casa in apropiere. Alaturi de ea si familia Taca, si familia Briciu, si Balaceanu.

Decretul lui Nicolae Ceausescu, dat la un an dupa demolarile din vechiul cartier Crangasi, le-a luat oamenilor gradinile cu flori si i-a ingramadit pe palierele unui bloc de pe Calea Crangasi. Din cand in cand se mai aduna si isi creioneaza din amintiri povestea: iarna cum se trageau cu saniile, Dambovita salbatica si gradinile cu flori, primavara.

Doar nea’ Balaceanu de la trei ce nu vine la intruniri, ca e batran, si nici nu-l mai ajuta urechile. Si in plus, nu mai are nici sperante ca o sa primeasca despagubiri de la stat pentru casa mare si terenul luate de comunisti pe nimica toata. „Le-au inghitit pe toate apa Dambovitei si buldozerele lui Ceausescu”.

LEGENDA

Gluma de prost gust impotriva tovarasilor

„Din cimitirul Sf Nicolae s-au mutat 11.000 de morti in doua luni”, povesteste parintele Lucian. ADP-ul de atunci s-a ocupat de aceasta lucrare si se spune ca muncitorii erau mai mut beti decat treji. „Cereau vodca pentru dezinfectie. Va dati seama ce faceau cu ea”, se amuza preotul.

Nimeni nu anuntase cand va fi demolata biserica. Pe 21 mai, de Sfintii Constantin si Elena, cand preotul Boerescu a venit sa slujeasca de sarbatoare, i-a gasit pe muncitori cocotati pe acoperis. A salvat din icoane si lucruri ce a putut si apoi a privit neputincios cum se darama lacasul. „Era ca pe front. Securitatea de jur imprejur, va dati seama, nu putea spune nimeni nimic”, povesteste parintele Lucian.

Peste cimitirul din Crangasi, fost cimitir de ciumati, s-a turnat timp de sase luni placa de beton, una dupa alta. Dupa ce au dat drumul la apa se zvoneste ca in larg, pe langa insula de agrement, aparusera doua sicrie cu fotografiile lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, lipite de capace. A fost zarva mare, dar nimeni nu a descoperit cine pusese la cale “gluma de prost gust impotriva tovarasilor”.

Decretul 372, cu privire la mutarea bisericii Sf Nicolae Crangasi si a cimitirului, a fost dat cu un an mai tarziu, in 1987. In “Atlas privind constructiile Bisericilor arhiepiscopiei Bucuresti, Volumul I”, in dreptul lacasului de cult din Crangasi scrie: „1986, Mar – Iun., cimitirul este profanat si desfiintat. Mai 21 Biserica este demolata”.

EROII ROMANIEI

“Jurnal de constructor”

Amintirea lucrarilor ”exceptionale” la amenajarea lacului Dambovita (14.7 milioane metri cubi si 240 ha luciu de apa), se regasesc insiruite ”modest” in lucrarea ”Dambovita, magistrala albastra a Capitalei”. Se vorbeste despre buldozere, spirit muncitoresc, echipe stralucite si geniul nemaintalnit al tovarasului Nicolae Ceausescu, cel care a stat la baza acestui proiect. Asa cum era de asteptat, nu se aminteste nimic despre demolarea unui lacas de cult, distrugerea unui cimitir si exproprierea a zeci de familii.

”Lucrarile au inceput la lacul Dambovita in primele zile ale lunii iulie 1985. Astfel a avut loc defrisarea zonei si dezafectarea unor locuinte insalubre, familiile de aici fiind mutate in apartamente noi, in cartierele invecinate (…) Erau discutii multe si framantari, mai toate pe teren, pe locul fierbinte, unde zumzaiau uriase buldozere si autobasculante, se prindeau din zbor idei si se finisau cu proiectantii (…) Oamenii intreprinderii se adunau, dar se adunau cu mare grija si discernamant. Usi largi deschise nu se gaseau decat pentru cei care dovedisera ca erau vrednici constructori, ca stiau sa lucreze cu apa si pamantul, ca le cunosteau legile si ca aveau inainte de toate, constiinta muncitoreasca, spirit revolutionar. ”