Cajvana mica Italie din nordul Moldovei

Cajvana e o bucata de Românie, ingramadita in coasta Sucevei, unde saracia nu reuseste nicicum sa-si infinga radacinile in pamint. Banii ies aici parca din piatra seaca. Numai sa nu vrei sau, poate, sa fii pedepsit si necuratul sa-ti puna piedici ca sa nu ai bunastare, iar Dumnezeu sa te uite intr-un colt. In Cajvana doar cinci familii de tigani vin la primarie pentru ajutor social. In rest marea majoritate a caselor primesc o data la doua luni pachete din strainatate. Lucruri si pe putin 2000de euro. Ca sa se termine casa.

Plecatul in strainatate la munca a devenit o traditie, pe meleagurile astea. Casele, cu unu sau doua etaje, au crescut de-a lungul anilor si s-au transformat in adevarate forturi inconjurate de garduri zdravene si porti inalte asemenea celor din Maramures. Pe ulitele brazdate de ape si batute de armasari, prin gospodariile oamenilor, prin ungherele reci ale vilelor ce se inalta an de an, stau ascunse laolalta dorul si grijile parintilor pentru copii plecati, munca si disperarile unui neam care a vrut cu tot dinadinsul sa scape de saracie.

Comuna, devenita oras peste noapte, duce dorul holteilor si al fetelor tinere. De noua ani de zile tineretul si-a urcat crucea in spate cu viza de Italia sau Spania si a plecat inspre tarimuri necunoscute unde, vorbeste lumea, viata-i mai grea decit aici, dar cu truda iese banul.

***

Printre pietrele patate, apa scursa de la ciusmele scalda pamintul si inmoaie ulita. De partea cealalta, primaria s-a apucat sa faca drumul. Se toarna betoane. Batrinele ingrijorate calca fricoase printre ochiurile de apa amestecata cu ciment si bombanesc suparate: „Cu drumul lor cu tot”.

Ca un sarpe orb, apa isi lasa crestetul dus de vale. Aluneca cuminte se loveste de un bolovan uitat in mijlocul ulitei si mai da nastere unui crestet si apoi altuia, pina ce ajunge sa se transforme intr-o pinza ce acopera tot drumul. Fiecare in directia sa. Unul din ele se ascunde la umbra rotilor unui Alfa Romeo cu numar de Italia, altul se striveste sub talpile muncitorilor, iar cel din urma intra timid in curtea lui nea Ghiorghe Tomescu.

„Avem prea multe si nu avem ce face cu ele”

Nea Tomescu are 53 de ani. Munceste de la 14. N-a avut timp de ale casei si de prostii cu nevasta in tinerete. Alaturi de Georgiana, fiica-sa din clasa a treia, imi pare un bunic care a imbatrinit frumos. Munca l-a macinat atit de tare pe omul asta, i-a patruns in oase si unde nu a mai avut ce roade a iesi la suprafata si l-a imbatrinit cu mult inainte de vreme.

Cit a fost tinar a vazut multa lume de la volanul unui TIR: „Turcia, Germania, Franta, Olanda, Elvetia; unde ma trimiteau a doua zi eram cu viza gata de plecare.”

A fost bine cit a fost. Mai aducea pachete de cafea si alte maruntisuri care nu se gaseau prin tara inainte de ’89 si mai aduna un ban in plus. Nu i-a lipsit nimic. In casa lui Ghiorghe Tomescu, inainte de revolutie, copii nu duceau dorul bananelor si celor citorva portocale care nu erau cadouri de la Mos Gerila in ierni friguroase. Daca era sa fie un dor, era acela pentru tata si sot.

A renovat casa batrineasca si a transformat-o intr-un conac. Ride cind ii denumesc asa ograda si-mi arata palmele si crestetul alb ca neaua: „Da’ matale cum crezi ca am atitia ghiocei in cap asa de devreme?”

In ’97 a plecat in Ucraina la munca. Aici s-a intimplat grozavia. A dat cu masina peste un om si l-a omorit: „Nu a fost vina mea. A sarit in fata masinii.” Trei luni de zile a stat arestat. In timpul cercetarilor a fost cazat la un hotel si a cheltuit toti banii agonisiti pina atunci cu plocoane, ba la ofiterii ucrainieni care cereau, ba la translatorul angajat acolo, „un fost KGB-ist ucrainean care activase in Rom=nia si cunostea bine limba”.

Ajunsese sa vinda si lucrurile de acasa numai ca sa scape. La finalul cercetarilor a reiesit ca a fost nevinovat. Cind s-a intors in tara trebuia sa plateasca toti banii imprumutati: 11 mii de dolari.

„De atunci au plecat toti trei baietii mei la munca in Italia. Ca sa ma ajute sa ma descotorosesc de datorii”.

Cu toate cite au tras, cei din familia Tomescu nu se pling. Au de toate. Gospodaria lor aduna la un loc o casa cu etaj, sura, garaj, anexe, doua vaci, un vitel, sase porci, oratanii de toate felurile si un tractor ca sa munceasca cele citeva hectare : „Acum avem prea multe si n-avem ce face cu ele.”

***

In curtea lui nea Tomescu crestetul sarpelui de apa s-a uscat si a murit. Pasesc in drum. Sub roata masinii cu numar de Italia, sarpele a renascut. Si-a gasit un cuib la umbra. De acolo priveste murdar cum, printre ulitele intortocheate si spalacite ale Cajvanei, de o parte si de alta, se ivesc case ochioase cu masini agricole in curte. Oameni in pantofi murdari de noroi si var ingramadesc lopeti in portbagaje si se urca in masini luxoase.

Nebunia mirajului

In spatele portierelor si ale portilor puternice din Cajvana se ascunde cite o poveste, una mai miraculoasa decit alta. Daca ai sta la gard sa asculti pe fiecare, ti-ai da seama ca macar un pasaj este comun tuturora: la inceput tinerii au plecat inspre meleagurile necunoscute fara acte si cu frica de graniceri si politie. Au atirnat in cuiele din sure sapele si lopetile, si-au spalat miinile crapate de soare si pamint si au plecat.

Intr-o casa care incepe sa se nasca, Florin isi aduce aminte cum, impreuna cu alti 12 flacai din sat, a hotarit sa plece ilegal in Italia in ’97: „Am angajat o calauza si am platit fiecare cite 1000 de marci.”

Au trecut granita in Croatia noaptea prin padure si au orbecait printre frunze si tufisuri straine. Mincarea din rucsacuri se stricase demult, iar apa parca era de negasit. In drumul lor numai izvoare secate. Apa o inghitise pamintul numai ca sa le faca lor viata un chin.

In pantaloni patati de var, cu o mistrie intr-o mina si o cazma in cealalta, Florin gaseste ceva idilic in toata poveste asta. In padurile intunecoase ale Croatiei pentru cei 12 rom=ni se nascuse o fata morgana: „Tin minte o noapte care mi s-a parut romantica. Intre Croatia si Slovenia ne-a prins o noapte cu luna plina si mergeam asa intre vagauni si era Marea Adriatica si erau niste curenti de aer cald si cind urcam era mai racoros.”

Romantismul s-a risipit insa la granita, cind au fost fugariti de granicerii slovaci. Zece dintre ei impreuna cu calauza au fost prinsi: „Din 12 citi eram am ramas numai eu si cu un bun prieten de-al meu. Singuri sa cautam Italia fara harta si hrana.” Au mers prin intuneric ca niste cirtite cu ochi fara de folos. Au ajuns in cele din urma in Italia si cu cei citiva bani ramasi au cumparat bilet si au plecat inspre Roma: „Aveam talpile umflate ca abia mergeam. Eram murdari si uzi. In tren mi-era asa de rusine si ma gindeam ca miros a mizerie si transpiratie, dar n-aveam ce sa fac. Inapoi nu puteam sa ma intorc. Trebuia sa platesc datoriile facute acasa”.

A muncit la negru in constructii si a cistigat mai multi bani cit sa-i ajunga. Dar pina la urma s-a dovedit ca tot mai bine e in tara. E mult de lucru in Cajvana si e pacat sa mergi sa cistigi bani de la straini cind sint atitea case care au nevoie de mesteri ca sa le termine.

Varu’su, Dumitru, e in Italia de noua ani. Are acte si l-a dus mintea sa-si faca o echipa de muncitori: „Ii aduna tot de pe la noi din sat. Asa se procedeaza. Trebuie sa ne ajutam”. De ceva timp a facut acte si are firma de constructii. In Cajvana si-a ridicat casa de 80 de mii de euro si Florin munceste la ea de citeva luni pentru interior : „Uite-asa imi cistig piinea. De pe urma «italienilor»” si ride zgomotos, lasind sa i se vada in spatele buzelor albe si crapate de la var toti dintii curati.

***

Prin toate ulitele pamintul moale, afinat de la apa, inghite rotile masinilor ochioase parcate in fata caselor fara stapin ce se nasc in Cajvana cu fiecare an. Pe ulita pe care am apucat in cautarea rudelor „italienilor” apa s-a oprit din serpuit, si-a inecat capetele si balteste lenesa. In voie. E chinuita de copitele armasarilor care ii strivesc forma si o tulbura. Trei carute. Nici o masina in fata vreunei curti.

Cosmelia metamorfozata in vila

La poarta lui tanti Floarea apa si-a gasit cuib, si-mi pare ca nimeni

n-are de gind sa-i deranjeze linistea. Asta pentru ca Floarea Robu n-are caruta si nici masina, dar nici nu-si doreste vreuna. N-are ce face cu ele. Gumarii ii sint inecati intr-o baltoaca si invirte nervoasa rufele intr-un lighean. Floarea trebuia sa se fi nascut barbat, dar Dumnezeu a trisat la carti si a facut-o femeie.

A dus in spate necazuri cit sa ajunga la tot satul. Pina sa plece copii in strainatate, pe la porti, gurile rele spun ca n-aveau dupa ce lua o cana cu apa. Stateau toti intr-o cosmelie ingusta si traiau la mila lumii. Acum, cu banii celor patru baieti plecati in Italia, a ridicat cite o vila pentru fiecare in parte si urmeaza sa renoveze casa batrineasca. Femeia e zbir. Acum e la culme cu rufele, acum la gaini sau porc: „Eu n-am timp de vorba cu matale. Uite am gospodarie de tinut si muncitorii care ma asteapta sa le dau de mincare”. In fundul curtii, precum vrajitoarele din basme, cinci barbati zdraveni invirt cu lopetile intr-un cazan imens cimentul. Fara incantatii, numai injuraturi printre dinti ca o retin pe stapina din treburi si intirzie cu ora mesei.

Cei patru baieti plecati in Italia sint agricultori: „George lucreaza in campagnie, Alexei e la o fabrica de porci, Nistor e brutar, iar Vasile lucra intr-un abator”. De ceva vreme si Irimia, tatal copiilor a plecat si el. Gindurile ca se fac bani frumosi l-au scormonit si nu i-au dat pace pina ce nu s-a vazut urcat in autocar cu directia Roma.

Gabi, mezinul familei, e singurul copil care a ramas sa aiba grija de casa si de ea. Baiatul are numai 18 ani si peste noapte, s-a transformat in barbatul casei. Nici n-ai spune ca abia a terminat liceul. Miinile ii sint acoperite cu piele groasa, uscata si batucita de la atita munca.

In timp ce vorbesc cu maica-sa, baiatul impinge roaba plina cu balast de parca ar fi o jucarie. Ochii ii tradeaza virsta. I se citeste in cristalin copilaria furata si chinuita, dorinta de a zburda fara grija zilei de miine si de a-si trai viata de adolescent. Printr-un vis urit s-a metamorfozat intr-un barbat cu brate puternice si git de taur. Un om care duce in spate nevoile si grijile intregii familii. Zimbeste muncind si-mi priveste cu pofta si ciuda degetele albe ce aluneca pe foile din agenda in timp ce scriu istoria mamei. Tanti Floarea ii arunca ocheade pline de mindrie si incepe sa suspine cind il intreb daca sarcina de barbatul casei nu-i prea grea pentru el.

De cind au plecat barbatii in strainatate, Floarea s-a dovedit a fi un iscusit administrator al banilor. Ii dramuieste pe toti cu intelepciune. Poate de asta lumea in sat ii invidiaza. De noua ani de zile, familia Robu a reusit sa pacaleasca soarta. Acum noua ani, la rascrucea de drumuri ce li s-a asternut in cale, au ales poteca cea buna. Au transformat bordeiul in vile ce-ti fura ochii. Dar mai e de munca inca mult si tare-i greu cu dorul: „M-am obisnuit sa fie departe de mine. Ii vad o data pe an. Ieri am vorbit cu George. A spus ca-mi trimete bani ca sa termin acoperisul”.

Oaza

Copii pe scutere, tractoarele torc a munca in curti, armasari cu crupe lucioase si carnoase trag la carutele ochioase.

La capatul unei uliti, la umbra salcimului stufos, o singura casa rupe imaginea de bunastare si avutie. Din lemn gaurit de foamea cariilor, o casa isi inalta timid acoperisul intre gospodariile avute dimprejur. Curtea emana un iz de saracie. Eram obisnuit sa aud strigat de copil sau tipat de oratanie. Liniste. In curte petece de iarba, pamint ud si necaz.

In curtea lui Hosbata Onofrei nevoia a uitat sa mai plece. Numai apa amestecata cu noroi si hartapele. Nici macar un pui de gaina. Batrinul are probleme mari de sanatate. La ai sai 80 de ani iese incet din hruba de lemn. Oasele i-au luat-o razna. Se ivesc aiurea prin ilicul negru din lina groasa. Parca un vulcan forfoteste in spatele hainelor acestui om care a fost lipsit de placerea statului de vorba cu vecinu’ la gard, pentru ca el e mai mic decit poarta.

Saracia-i mare si familia o duce greu: „ Nu avem bani decit din alocatiile nepotilor si ceva pensie”.

Cele doua fete: Dochia si Casandra ies de nici unde. Calca intre balti si-l trag de haine pe batrin sa nu mai stea la sfat cu oamenii straini. Dochia iscoditoare isi face curaj si se apropie de mine. Are citiva dinti in gura. E supta la fata, cu obrajii inghititi de maxilar, nasul ascutit parca de la atita foame si necaz. Subtire ca o trestie batrina isi impleticeste miinile si ma priveste in ochi cautind raspunsuri la intrebarile nerostite inca. E saraca de cind se stie si nevoile au ajuns sa faca parte din familie. Nu are pe nimeni sa-i ajute si-i invidiaza pe cei care au rude in strainatate: „Macar dac-as fi avut si eu un ajutor sa-mi fac casa”. Are 30 de ani, dar de departe ai spune ca a trecut macar o data, daca nu de doua ori, prin razboi. A facut trei copii, dar barbatul a uitat-o in fundul satului in hruba de lemn ruginit si a plecat cu alte muieri.

***

Cajvana e o bucata de Romanie, ingramadita in coasta Sucevei, unde saracia nu reuseste nicicum sa-si infinga radacinile in pamint. Banii ies aici parca din piatra seaca. Numai sa nu vrei sau, poate, sa fii pedepsit si necuratul sa-ti puna piedici ca sa nu ai bunastare iar Dumnezeu sa te uite intr-un colt. In Cajvana doar cinci familii de tigani vin la primarie pentru ajutor social. In rest marea majoritate a caselor primesc o data la doua luni pachete din strainatate. Lucruri si pe putin 2000 de euro. Ca sa se termine casa.

9 Răspunsuri to “Cajvana mica Italie din nordul Moldovei”

  1. imi place f tare ce ati scris despre orasul nostru…suntem plecati toti in strainatate sa facem bani nu nea dat nimeni nimik…si eu sunt di cajvana,si nu ma mandresc k sunt roman ci ca sunt CAJVANAR.Pentru k cum noi putem merge sa muncim prin straini d c si alti nu pot face acest lucru…in loc sa stea sa fure sau sa faca alte rautati…din cauza puturosiei suntem o tara saaraca si plina de HOTII.incepand cu cei d sus.

  2. Paula Bartos (Jucan) Says:

    M-a emotionat foarte mult aceasta lectura pentru m-am regasit si am regasit copilaria mea in acea lume care atunci era absolut minunata. Am terminat de citit cu lacrimi in ochi pentru ca am nostalgia acelor vremuri si oameni si locuri pe care nu le-am mai gasit nicaieri. Le multumesc tuturor celor care duc mai departe, cu cinste si demnitate mindria de a fi CAJVANAR.

  3. bravo voua „cajvanarilor” din partea unui „solonetan”
    sc.vabcorios.srl(adi)

  4. mandru este fiecare de locul natal,dar parca nu este de ajuns bunastarea din Cajvana,o legenda zice ca am fost blestemati de catre niste maicuti pradate si furate ,sa nu ne mai ajunga bunurile niciodata orsicat de mult am avea,dorim sa avem ca si oras .macar esentialul ce e necesar inainte de a fi un oras,cel putin…canalizari,apa curenta si de ce nu gaze care sunt gasite la noi dar transportate catre alti oraseni mai platitori,casele mari au ajuns un incovenient in ce priveste impozitele,goale si reci simt lipsa a cel putin 3500 de locuitori plecati in UE.Pacat ca nu ati mentionat aici si despre mandria noastra..Stejarul secular ,cel mai vechi copac din EUROPA,legenda spune ca este de pe vremea lui Stefan cel Mare.oameni primitori si de buna credinta veti gasi pe la noi,va asteptam pe aceste meleaguri!

  5. Foarte bun articol! Dar asa e,banii nu se fac usor ci cu multa truda,pentru ca dupa cum spune Sf. Scriptura „Suntem blestemati sa ne castigam painea de toate zilele,cu sudoarea fruntii noastre”.Si inchei prin a-L cita pe Sf.Ioan Iacob Hozevitul,care spune asa:Fii pribegi ai tarii mele,necajiti printre straini,nu uitati menirea voastra,de romani si de crestini”!respect!

  6. doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: