Arhivă pentru Iunie, 2008

“Luna Bucurestilor”, cea mai mare sarbatoare a Capitalei

Posted in Uncategorized on Iunie 17, 2008 by andreiciurcanu

Cati din bucurestenii de azi isi mai aduc aminte de “Luna Bucurestilor”? De primele focuri de artificii, de expozitiile fastuoase, raliurile, concursurile sportive si spectacolele de teatru? O luna de sarbatoare in care locuitori din toate colturile tarii se adunau sa petreaca si sa se distreze. Era deja traditie si tot romanul stia: intre 1935 – 1940, cate 30 de zile, 9 mai – 9 iunie, Bucurestiul este in sarbatoare.

Putini bucuresteni isi mai aduc aminte de acele vremuri, dar amploarea evenimentelor, sumele investite si mai ales programul stabilit lasa cu gura cascata orie administratie locala sau organizatori care se ocupa de punerea in scena a unui spectacol.

Un succes din primul an

Ideea organizarii “Lunii Bucurestiului” a fost lansata in 1934 de primarul general al Capitalei de atunci, Al. G. Donescu si avea ca scop crearea unei legaturi intre locuitorii Romaniei, prin expozitii care sa atraga vizitatori din toate colturile tarii.

Prima editie, cea din 1935 s-a bucurat de un asa mare succes incat ziarele vremii anuntau ca “in curand vom avea o luna a Brailei, una a Galatilor, o luna a Iasilor si una a Craiovei. Desigur ne asteptam si la o luna a Gaiestilor, una a Mizilului si asa mai departe”, (Gazeta Municipala 1935).

“In cateva luni au ridicat un oras intreg”

Pregatirile pentru prima Luna a Bucurestiului a inceput inca din primavara lui ‘35. Linistea din Parcul Carol I a fost inghitita de huruitul utilajelor si forfota muncitorilor. Dupa cinci luni de munca zi lumina parcul a fost luat cu asalt de vizitatori din toata tara.

Principala atractie a fost cartierul vechi. La ordinul regelui Carol al II-lea a fost au reconstituita o ulita bucuresteana, cu Turnul Coltei, Casa Antim cu tipografia lui C.A. Rosetti, Hanul Manuc sau biserica Sf. Gheorghe cel Nou. Si, pentru ca spectacolul sa fie desavarsit, in fiecare seara erau organizate reprezentantii puse in scena de actori ai Teatrului National, care au readus “pe ulita” boierii, jupanitele, mascaricii, lautarii si vanzatorii ambulanti.

Putini bucuresteni mai stiu de aceste povesti. Batranii s-au dus demult, dar amintirea acelor vremuri s-a strecurat si a ramas in mintea copiilor de odinioara, a pensionarilor de azi. “Aveam 12 ani pe atunci. Un asa eveniment nu ai cum sa-l uiti toata viata. Va dati seama, copil fiind, eram absolut consternat de tot ceea ce vedeam acolo. In cateva luni au ridicat un oras intreg”, spune cu mirare in glas domnul Constantin, acum la 85 de ani. “Mi-a platit tata vreo 30 de lei, pe un fel de abonament, si o luna de zile cat a tinut n-am mai dat pe la scoala”, rade ragusit pensionarul.

Prima manifestare internationala

Un an mai tarziu, in 1936 evenimentul s-a mutat pe Lacul Herastrau, intre Arcul de Triumf si pasajul de cale ferata de langa Vila Minovici.

Pentru prima data in istoria tarii de dupa 1866, romanii au putut lua contact cu istoria familei regale. In pavilionul regalitatii au fost expuse postalionul cu care venise in 1866 Regele Carol I in Romania, automobilul cu numarul 30 utilizat de regele Ferdinand pe front in primul razboi mondial si avionul in care a calatorit

Regele Carol al II-lea spre Bucuresti in 1930. Romanii veniti din toata tara au putut vizita expozitia Satul Romanesc, actualul Muzeu al Satului, si au urmarit mitingul international de aviatiei pe Aerodromul de la Baneasa si focurile de artificii.

Tot acum a fost introduse in lista de expozitii si tarile Micii Intelegere: Iugoslavia si Cehoslovacia, care au organizat in anii urmatori “Luna Belgradului” si “Luna Praga” unde a fost invitata si capitala Romaniei sa participe.

Record de vizite: 200.000 de participanti intr-o zi

Anii urmatori au adus noi proiecte urbanistice. S-a realizat asanarea Lacului Floreasca si sistematizarea raului Colentina si tot acum a fost lansat primului vaporas pe apele ce inconjoara Bucurestiul in prezenta marinarilor adusi tocmai de la Constanta.

Cu fiecare eveniment insa au crescut asteptarile vizitatorilor, dar si costurile investitiilor. Presa locala anunta ca “pentru <> din anul 1938 devizul pentru pavilioanele de beton ale viitoarei expozitii se ridica la 25 de milioane de lei” (Gazeta Municipala).

In 1938, la presiune societatii civile, dar si a celor care se opuneau acestui eveniment, s-a renuntat la costisitoarele investitii, celebrarea a 20 de ani de la Marea Unire urmand sa evoce cele trei momente principale (1600, 1859, 1918) care au dus la aparitia Romaniei Mari. Printre exponate se aflau documente si arme apartinand lui Mihai Viteazul, Al. I. Cuza si documente referitoare la Marea Unire de la 1918.

Presa vremii anunta ca, pentru prima data din 1935, organizatorii au fost depasiti de numarul de vizite: aproape 200.000 de oameni intr-o singura zi. era clar pentru toata lumea, Luna din 1938 va ramane in top.

Primul spectacol de televiziune

Anul 1938 a adus insa in Romania si primul Salon al automobilului si aviatiei.

Reclama de care a beneficiat “Luna Bucurestilor” peste hotare a trezit interes unor firme din Europa precum Mercede Benz, Renault si Citröen care, intr-un pavilion special amenajat, si-au prezentat motoarele alaturi de produsele uzinelor Malaxa si Societatea Leonida.

Premiera absoluta insa a ramas, dupa cum arata presa locala, “transmiterea imaginilor prin telegrafie fara fir simultan cu sunetul… denumirea procedeului fiind cunoscuta: televiziune”.

“Amanunte nu stiu sa va dau, va dati seama au trecut 70 de ani de atunci”, isi framanta doamna Aurelia mintile in cautarea unor fragmente de memorie. “Cert este ca tata, eram venita cu parintii, si-mi aduc bine aminte, pentru ca pe el il impresionai foarte greu, era un om dur, de formatie militara, a ramas inmarmurit la ceea ce se intampla si a exclamat<>”, povesteste bucuresteanca.

Demonstratia a fost facuta cu aparatura Phillips si a fost prezentata de presa locala ca fiind un moment unic. “Din pricina ca in tara nu exista un post permanent de emisiune pentru televiziune, experientele actuale din cadrul Lunei Bucurestilor vor ramane unicele pentru cel putin 20 de ani” scria Gazeta Municipala.

Al doilea razboi mondial si sfarsitul

Incepand cu 1939 si 1940 “Luna Bucurestilor” a inceput sa piarda din fast si din vizitatori. Apropierea celui de-al Razboi Mondial si tensiunea de la nivelul politic a avut impact asupra bugetului evenimentului care a fost din ce in ce mai saracit.

“Luna” a disparut astfel in vara lui 1940 din vietile bucurestenilor. Au mai existat tentative de reabilitare a acestui eveniment, insa nimic nu s-a putut ridica la nivelul investitiilor si amplorii programului pregatit in perioada 1935-1938.

PRIMA SISTEMATIZARE A CAPITALEI

Macheta de 100 de mp si ideile lui Ceausescu

Prima Luna a Bucurestiului, cea din 1935, a fost din multe puncte de vedere un din cele mai spectaculoase. Alaturi de Cartierul Vechi si carele alegorice, pavilionul cadastral a atras si el multi vizitatori. Aici era prezenata, pentru prima data, prin fotografii, diorame si machete, evolutia orasului de la inceputuri si pana la sfarsitul secolului al XX-lea.

Piesa de rezistenta a fost macheta in suprafata de 100 de mp a Capitalei in care erau prezentate principalele modificari ale orasului dupa aplicarea planului de sistematizare: modificarile ce urmeaza sa fie facute arterelor de circulatie si pietelor Capitalei, noi cartiere si dezvoltari urbanistice.

Tot acum era anuntata sistematizarea Targului Mosilor, Piata Academiei, prelungirea b-dului Bratianu de la Scoala de Razboi la podul Serban Voda.

Macheta de 100 de mp a fost data disparuta dupa 1948. Multe voci din domeniul urbanismului si arhitecturii sunt de parere ca aceasta a disparut in vremea lui Ceausescu. Se pare ca dictatorul a preluat ideile promovate din timpul lui Carol II dupa care a facut pierduta macheta.

Exista discutii legate de ideile “furate” de Ceausescu, printre care se numara sistematizarea Dambovitei, amplasarea unei eventuale Case a Poporului, construirea metroului si amenajarea unor mari bulevarde care sa lege principalele puncte ale capitalei.

“Luna va fi o adevarata binefacere pentru comertul si industria bucuresteana. Iar prin faptul ca anul acesta (1936) va avea un caracter international, intrucat Mica Intelegere participa la manifestarile noastre, este evident ca <> va provoca din an in an mai mult, o miscare in toate domeniile vietii romanesti”.

Al. G. Donescu – primar general al Capitalei (1934-1938)

Anunțuri

Cajvana mica Italie din nordul Moldovei

Posted in Uncategorized on Iunie 5, 2008 by andreiciurcanu

Cajvana e o bucata de Românie, ingramadita in coasta Sucevei, unde saracia nu reuseste nicicum sa-si infinga radacinile in pamint. Banii ies aici parca din piatra seaca. Numai sa nu vrei sau, poate, sa fii pedepsit si necuratul sa-ti puna piedici ca sa nu ai bunastare, iar Dumnezeu sa te uite intr-un colt. In Cajvana doar cinci familii de tigani vin la primarie pentru ajutor social. In rest marea majoritate a caselor primesc o data la doua luni pachete din strainatate. Lucruri si pe putin 2000de euro. Ca sa se termine casa.

Plecatul in strainatate la munca a devenit o traditie, pe meleagurile astea. Casele, cu unu sau doua etaje, au crescut de-a lungul anilor si s-au transformat in adevarate forturi inconjurate de garduri zdravene si porti inalte asemenea celor din Maramures. Pe ulitele brazdate de ape si batute de armasari, prin gospodariile oamenilor, prin ungherele reci ale vilelor ce se inalta an de an, stau ascunse laolalta dorul si grijile parintilor pentru copii plecati, munca si disperarile unui neam care a vrut cu tot dinadinsul sa scape de saracie.

Comuna, devenita oras peste noapte, duce dorul holteilor si al fetelor tinere. De noua ani de zile tineretul si-a urcat crucea in spate cu viza de Italia sau Spania si a plecat inspre tarimuri necunoscute unde, vorbeste lumea, viata-i mai grea decit aici, dar cu truda iese banul.

***

Printre pietrele patate, apa scursa de la ciusmele scalda pamintul si inmoaie ulita. De partea cealalta, primaria s-a apucat sa faca drumul. Se toarna betoane. Batrinele ingrijorate calca fricoase printre ochiurile de apa amestecata cu ciment si bombanesc suparate: „Cu drumul lor cu tot”.

Ca un sarpe orb, apa isi lasa crestetul dus de vale. Aluneca cuminte se loveste de un bolovan uitat in mijlocul ulitei si mai da nastere unui crestet si apoi altuia, pina ce ajunge sa se transforme intr-o pinza ce acopera tot drumul. Fiecare in directia sa. Unul din ele se ascunde la umbra rotilor unui Alfa Romeo cu numar de Italia, altul se striveste sub talpile muncitorilor, iar cel din urma intra timid in curtea lui nea Ghiorghe Tomescu.

„Avem prea multe si nu avem ce face cu ele”

Nea Tomescu are 53 de ani. Munceste de la 14. N-a avut timp de ale casei si de prostii cu nevasta in tinerete. Alaturi de Georgiana, fiica-sa din clasa a treia, imi pare un bunic care a imbatrinit frumos. Munca l-a macinat atit de tare pe omul asta, i-a patruns in oase si unde nu a mai avut ce roade a iesi la suprafata si l-a imbatrinit cu mult inainte de vreme.

Cit a fost tinar a vazut multa lume de la volanul unui TIR: „Turcia, Germania, Franta, Olanda, Elvetia; unde ma trimiteau a doua zi eram cu viza gata de plecare.”

A fost bine cit a fost. Mai aducea pachete de cafea si alte maruntisuri care nu se gaseau prin tara inainte de ’89 si mai aduna un ban in plus. Nu i-a lipsit nimic. In casa lui Ghiorghe Tomescu, inainte de revolutie, copii nu duceau dorul bananelor si celor citorva portocale care nu erau cadouri de la Mos Gerila in ierni friguroase. Daca era sa fie un dor, era acela pentru tata si sot.

A renovat casa batrineasca si a transformat-o intr-un conac. Ride cind ii denumesc asa ograda si-mi arata palmele si crestetul alb ca neaua: „Da’ matale cum crezi ca am atitia ghiocei in cap asa de devreme?”

In ’97 a plecat in Ucraina la munca. Aici s-a intimplat grozavia. A dat cu masina peste un om si l-a omorit: „Nu a fost vina mea. A sarit in fata masinii.” Trei luni de zile a stat arestat. In timpul cercetarilor a fost cazat la un hotel si a cheltuit toti banii agonisiti pina atunci cu plocoane, ba la ofiterii ucrainieni care cereau, ba la translatorul angajat acolo, „un fost KGB-ist ucrainean care activase in Rom=nia si cunostea bine limba”.

Ajunsese sa vinda si lucrurile de acasa numai ca sa scape. La finalul cercetarilor a reiesit ca a fost nevinovat. Cind s-a intors in tara trebuia sa plateasca toti banii imprumutati: 11 mii de dolari.

„De atunci au plecat toti trei baietii mei la munca in Italia. Ca sa ma ajute sa ma descotorosesc de datorii”.

Cu toate cite au tras, cei din familia Tomescu nu se pling. Au de toate. Gospodaria lor aduna la un loc o casa cu etaj, sura, garaj, anexe, doua vaci, un vitel, sase porci, oratanii de toate felurile si un tractor ca sa munceasca cele citeva hectare : „Acum avem prea multe si n-avem ce face cu ele.”

***

In curtea lui nea Tomescu crestetul sarpelui de apa s-a uscat si a murit. Pasesc in drum. Sub roata masinii cu numar de Italia, sarpele a renascut. Si-a gasit un cuib la umbra. De acolo priveste murdar cum, printre ulitele intortocheate si spalacite ale Cajvanei, de o parte si de alta, se ivesc case ochioase cu masini agricole in curte. Oameni in pantofi murdari de noroi si var ingramadesc lopeti in portbagaje si se urca in masini luxoase.

Nebunia mirajului

In spatele portierelor si ale portilor puternice din Cajvana se ascunde cite o poveste, una mai miraculoasa decit alta. Daca ai sta la gard sa asculti pe fiecare, ti-ai da seama ca macar un pasaj este comun tuturora: la inceput tinerii au plecat inspre meleagurile necunoscute fara acte si cu frica de graniceri si politie. Au atirnat in cuiele din sure sapele si lopetile, si-au spalat miinile crapate de soare si pamint si au plecat.

Intr-o casa care incepe sa se nasca, Florin isi aduce aminte cum, impreuna cu alti 12 flacai din sat, a hotarit sa plece ilegal in Italia in ’97: „Am angajat o calauza si am platit fiecare cite 1000 de marci.”

Au trecut granita in Croatia noaptea prin padure si au orbecait printre frunze si tufisuri straine. Mincarea din rucsacuri se stricase demult, iar apa parca era de negasit. In drumul lor numai izvoare secate. Apa o inghitise pamintul numai ca sa le faca lor viata un chin.

In pantaloni patati de var, cu o mistrie intr-o mina si o cazma in cealalta, Florin gaseste ceva idilic in toata poveste asta. In padurile intunecoase ale Croatiei pentru cei 12 rom=ni se nascuse o fata morgana: „Tin minte o noapte care mi s-a parut romantica. Intre Croatia si Slovenia ne-a prins o noapte cu luna plina si mergeam asa intre vagauni si era Marea Adriatica si erau niste curenti de aer cald si cind urcam era mai racoros.”

Romantismul s-a risipit insa la granita, cind au fost fugariti de granicerii slovaci. Zece dintre ei impreuna cu calauza au fost prinsi: „Din 12 citi eram am ramas numai eu si cu un bun prieten de-al meu. Singuri sa cautam Italia fara harta si hrana.” Au mers prin intuneric ca niste cirtite cu ochi fara de folos. Au ajuns in cele din urma in Italia si cu cei citiva bani ramasi au cumparat bilet si au plecat inspre Roma: „Aveam talpile umflate ca abia mergeam. Eram murdari si uzi. In tren mi-era asa de rusine si ma gindeam ca miros a mizerie si transpiratie, dar n-aveam ce sa fac. Inapoi nu puteam sa ma intorc. Trebuia sa platesc datoriile facute acasa”.

A muncit la negru in constructii si a cistigat mai multi bani cit sa-i ajunga. Dar pina la urma s-a dovedit ca tot mai bine e in tara. E mult de lucru in Cajvana si e pacat sa mergi sa cistigi bani de la straini cind sint atitea case care au nevoie de mesteri ca sa le termine.

Varu’su, Dumitru, e in Italia de noua ani. Are acte si l-a dus mintea sa-si faca o echipa de muncitori: „Ii aduna tot de pe la noi din sat. Asa se procedeaza. Trebuie sa ne ajutam”. De ceva timp a facut acte si are firma de constructii. In Cajvana si-a ridicat casa de 80 de mii de euro si Florin munceste la ea de citeva luni pentru interior : „Uite-asa imi cistig piinea. De pe urma «italienilor»” si ride zgomotos, lasind sa i se vada in spatele buzelor albe si crapate de la var toti dintii curati.

***

Prin toate ulitele pamintul moale, afinat de la apa, inghite rotile masinilor ochioase parcate in fata caselor fara stapin ce se nasc in Cajvana cu fiecare an. Pe ulita pe care am apucat in cautarea rudelor „italienilor” apa s-a oprit din serpuit, si-a inecat capetele si balteste lenesa. In voie. E chinuita de copitele armasarilor care ii strivesc forma si o tulbura. Trei carute. Nici o masina in fata vreunei curti.

Cosmelia metamorfozata in vila

La poarta lui tanti Floarea apa si-a gasit cuib, si-mi pare ca nimeni

n-are de gind sa-i deranjeze linistea. Asta pentru ca Floarea Robu n-are caruta si nici masina, dar nici nu-si doreste vreuna. N-are ce face cu ele. Gumarii ii sint inecati intr-o baltoaca si invirte nervoasa rufele intr-un lighean. Floarea trebuia sa se fi nascut barbat, dar Dumnezeu a trisat la carti si a facut-o femeie.

A dus in spate necazuri cit sa ajunga la tot satul. Pina sa plece copii in strainatate, pe la porti, gurile rele spun ca n-aveau dupa ce lua o cana cu apa. Stateau toti intr-o cosmelie ingusta si traiau la mila lumii. Acum, cu banii celor patru baieti plecati in Italia, a ridicat cite o vila pentru fiecare in parte si urmeaza sa renoveze casa batrineasca. Femeia e zbir. Acum e la culme cu rufele, acum la gaini sau porc: „Eu n-am timp de vorba cu matale. Uite am gospodarie de tinut si muncitorii care ma asteapta sa le dau de mincare”. In fundul curtii, precum vrajitoarele din basme, cinci barbati zdraveni invirt cu lopetile intr-un cazan imens cimentul. Fara incantatii, numai injuraturi printre dinti ca o retin pe stapina din treburi si intirzie cu ora mesei.

Cei patru baieti plecati in Italia sint agricultori: „George lucreaza in campagnie, Alexei e la o fabrica de porci, Nistor e brutar, iar Vasile lucra intr-un abator”. De ceva vreme si Irimia, tatal copiilor a plecat si el. Gindurile ca se fac bani frumosi l-au scormonit si nu i-au dat pace pina ce nu s-a vazut urcat in autocar cu directia Roma.

Gabi, mezinul familei, e singurul copil care a ramas sa aiba grija de casa si de ea. Baiatul are numai 18 ani si peste noapte, s-a transformat in barbatul casei. Nici n-ai spune ca abia a terminat liceul. Miinile ii sint acoperite cu piele groasa, uscata si batucita de la atita munca.

In timp ce vorbesc cu maica-sa, baiatul impinge roaba plina cu balast de parca ar fi o jucarie. Ochii ii tradeaza virsta. I se citeste in cristalin copilaria furata si chinuita, dorinta de a zburda fara grija zilei de miine si de a-si trai viata de adolescent. Printr-un vis urit s-a metamorfozat intr-un barbat cu brate puternice si git de taur. Un om care duce in spate nevoile si grijile intregii familii. Zimbeste muncind si-mi priveste cu pofta si ciuda degetele albe ce aluneca pe foile din agenda in timp ce scriu istoria mamei. Tanti Floarea ii arunca ocheade pline de mindrie si incepe sa suspine cind il intreb daca sarcina de barbatul casei nu-i prea grea pentru el.

De cind au plecat barbatii in strainatate, Floarea s-a dovedit a fi un iscusit administrator al banilor. Ii dramuieste pe toti cu intelepciune. Poate de asta lumea in sat ii invidiaza. De noua ani de zile, familia Robu a reusit sa pacaleasca soarta. Acum noua ani, la rascrucea de drumuri ce li s-a asternut in cale, au ales poteca cea buna. Au transformat bordeiul in vile ce-ti fura ochii. Dar mai e de munca inca mult si tare-i greu cu dorul: „M-am obisnuit sa fie departe de mine. Ii vad o data pe an. Ieri am vorbit cu George. A spus ca-mi trimete bani ca sa termin acoperisul”.

Oaza

Copii pe scutere, tractoarele torc a munca in curti, armasari cu crupe lucioase si carnoase trag la carutele ochioase.

La capatul unei uliti, la umbra salcimului stufos, o singura casa rupe imaginea de bunastare si avutie. Din lemn gaurit de foamea cariilor, o casa isi inalta timid acoperisul intre gospodariile avute dimprejur. Curtea emana un iz de saracie. Eram obisnuit sa aud strigat de copil sau tipat de oratanie. Liniste. In curte petece de iarba, pamint ud si necaz.

In curtea lui Hosbata Onofrei nevoia a uitat sa mai plece. Numai apa amestecata cu noroi si hartapele. Nici macar un pui de gaina. Batrinul are probleme mari de sanatate. La ai sai 80 de ani iese incet din hruba de lemn. Oasele i-au luat-o razna. Se ivesc aiurea prin ilicul negru din lina groasa. Parca un vulcan forfoteste in spatele hainelor acestui om care a fost lipsit de placerea statului de vorba cu vecinu’ la gard, pentru ca el e mai mic decit poarta.

Saracia-i mare si familia o duce greu: „ Nu avem bani decit din alocatiile nepotilor si ceva pensie”.

Cele doua fete: Dochia si Casandra ies de nici unde. Calca intre balti si-l trag de haine pe batrin sa nu mai stea la sfat cu oamenii straini. Dochia iscoditoare isi face curaj si se apropie de mine. Are citiva dinti in gura. E supta la fata, cu obrajii inghititi de maxilar, nasul ascutit parca de la atita foame si necaz. Subtire ca o trestie batrina isi impleticeste miinile si ma priveste in ochi cautind raspunsuri la intrebarile nerostite inca. E saraca de cind se stie si nevoile au ajuns sa faca parte din familie. Nu are pe nimeni sa-i ajute si-i invidiaza pe cei care au rude in strainatate: „Macar dac-as fi avut si eu un ajutor sa-mi fac casa”. Are 30 de ani, dar de departe ai spune ca a trecut macar o data, daca nu de doua ori, prin razboi. A facut trei copii, dar barbatul a uitat-o in fundul satului in hruba de lemn ruginit si a plecat cu alte muieri.

***

Cajvana e o bucata de Romanie, ingramadita in coasta Sucevei, unde saracia nu reuseste nicicum sa-si infinga radacinile in pamint. Banii ies aici parca din piatra seaca. Numai sa nu vrei sau, poate, sa fii pedepsit si necuratul sa-ti puna piedici ca sa nu ai bunastare iar Dumnezeu sa te uite intr-un colt. In Cajvana doar cinci familii de tigani vin la primarie pentru ajutor social. In rest marea majoritate a caselor primesc o data la doua luni pachete din strainatate. Lucruri si pe putin 2000 de euro. Ca sa se termine casa.